Închide

Unul dintre cele mai controversate proiecte imobiliare din anii recenți intră în piață. Cine sunt primii locatari din „turnul milionarilor”?

EconomieTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - apr. 15, 2015 2 2095

A fost pe parcursul procedurii de autorizare, dar şi după începerea şantierului unul dintre cele mai controversate proiecte imobiliare din ultimii ani: i s-a asociat eticheta de “abuz urbanistic”, la pachet cu avertismentul că va bloca traficul din zonă sau a fost folosit ca exemplu din curţile vecine ale proprietarilor care ar vrea şi ei să ridice “turnuleţ”, pe model deja brevetat. În aproximativ două luni şantierul Europa Business Center de pe Ploiești-Constanța, desfăşurat pe graniţă de PUG-uri (în decembrie s-a avizat noul regulament de construire din oraș), se închide. Proprietarii, care susțin în continuare că aici se conturează viitorul „city” de Cluj,  şi-au găsit şi primii chiriaşi. Potrivit informațiilor noastre, printre cei interesaţi să preia spaţii se numără şi una dintre cele mai mari companii de IT din oraş, recent preluată de un gigant mondial.

Cu aproape 9.000 mp de birouri, o nouă clădire de afaceri din centrul oraşului nu intră pe locul 1 în topul centrelor de business din oraş, ca suprafaţă. A stabilit însă alte „recorduri”: a introdus un Coeficient de Utilizare a Terenului de 9, mult peste ceea ce s-a aprobat în cazul altor clădiri fie ele chiar de birouri, şi are un regim de înălţime de 12 etaje. Adică e cam de două ori mai înaltă chiar şi decât noul centru Platinia, ridicat peste drum, care la rândul său e oricum deja peste silueta cu bloculeţe sau case din zona fostului cartier evreiesc şi a unor foste fabrici. Clădirea-turn e sus și se vede de la Teatru, de lângă catedrale, de pe terasele celorlalte clădiri de birouri. În paralel cu șantierul au mers și negocierile proprietarilor pentru ocuparea sa, iar noua clădire de „office” cu nume de continent, din zona fostului cartier evreiesc, între străzi cu nume de orașe românești e în piață. Aici omul de afaceri Iosif Pop propunea un posibil „centru financiar-bancar”, viziune pe care administrația a acceptat-o, aprobând indici record de construire. Noul PUG însă, intrat în vigoare în decembrie 2014, are o viziune mult mai „potolită”. 

 

DSC_2781

 

Cine e primul?

Potrivit informaţiilor din piaţă, unul dintre primii chiriaşi ai Europa Business Center vine, deloc surprinzător, din zona IT. Acesta este unul dintre cele mai populare domenii din economia clujeană, care asigură de altfel mare parte din gradul de ocupare bun al clădirilor de birouri din oraş. Multe dintre companiile din domeniu s-au extins în anii recenți și au făcut și mișcări pentru a-și eficientiza/concentra activitatea: unele au preluat spații de mari dimensiuni lansate o dată cu centrele de afaceri recent ridicate în oraș, altele au optat pentru investiții proprii în piața imobiliară. În cazul listei de chiriași Europa Business, una dintre aparații ar fi EBS, o companie care în 2014 a trecut de 22 de milioane de euro cifră de afaceri şi care se află de aproximativ doi ani sub umbrela gigantului japonez NTT Data. Asta după ce în 2013 NTT DATA EMEA, filială a NTT DATA Corporation, a achiziţionat 100% din acţiunile EBS.

Cu sedii stabilite în mai multe locaţii din Cluj (printre care cea din clădirea Băncii Transilvania de pe str. Bariţiu), EBS ar urma să preia spaţii în noul imobil Europa Business Center. Angajaţii au fost deja informaţi în acest sens, iar decizia companiei este cunoscută şi în mediul de afaceri şi în piaţa imobiliară locală. Potrivit unor surse, ar fi apărut însă unele neînţelegeri între proprietar şi viitorul ocupant al spaţiilor, astfel că mutarea nu e definitiv decisă.

Reprezentanţii EBS nu au dorit să comenteze, în acest moment, informaţia privind noul sediu al companiei de la Cluj şi nici nu au oferit detalii legate de extinderea grupului. „Întrucât noile politici NTT DATA cu privire la potenţiale aspecte de dezvoltare corporatistă ne sugerează o comunicare oficială în acest sens, vom pregăti în termen de o săptămână un comunicat de presă, unde veţi avea la dispozitie informatii complete despre directiile de extindere a EBS – o companie NTT DATA, atat la nivel local cât și la nivel național”, au transmis reprezentanţii companiei.

La rândul său, preşedintele companiei care a ridicat turnul Europa BC a invocat „clauze de confidenţialitate” privind numele viitorului chiriaş. „Sunt clauze de confidenţialitate şi, din respect pentru partener, nu putem să facem publice astfel de informaţii. Sunt mai mulţi clienţi. Solicitări există, pentru că zona este una bună. Avem câteva înţelegeri, să nu le zicem „contracte”, estimăm că vom avea cel puţin 4-5 chiriaşi”, spune Iosif Pop.

 

 

Zona imobiliară VIP și PUZ-ul recordurilor

Zona e, de altfel, una „VIP” în piața imobiliară locală, aici deținând terenuri oameni cu afaceri imobiliare de anvergură. Peste drum de Europa BC s-a ridicat complexul mixt – rezidențial și servicii – Platinia (printr-o companie controlată de Vasile Pușcaș, om de afaceri cu activitate în domeniul salubrității, ginerele ministrului Transporturilor Ioan Rus). În apropiere se pregătește reconversia foste fabrici Flacăra, preluată tot de o companie de IT, iQuest, care își face aici sediu, dar rămâne la un regim de înălțime de 4-5 etaje, potrivit proiectului. În zonă se desenau în anii de boom imobiliar turnuri de până la 20-22 de etaje pe terenurile generoase din zonă (Flacăra, Abator), dar, între timp, proiectele s-au “micșorat”. Și criza economică și noul PUG au mai redus din planuri. Anul trecut a apărut însă o altă propunere înaltă”: familia senatorului Alin Tișe a înaintat în procesul de avizare cu un imobil cu funcțiuni mixte de nu mai puțin de 12 etaje, pentru un teren situat pe str Ploiești 9-11. Adică a cerut condiții similiare cu cele stabilite pentru turnul care e acum aproape de finalizare.

 

DSC_2798

 

 

Arhitecții care fac parte din comisia de urbanism a orașului au avut o serie de observații de făcut la prezentarea proiectului imobilului de 12 etaje propus în centru, cel mai vehement fiind Eugen Pănescu. Potrivit arhitectului, proiectul propus nu se încadrează în zonă, având un regim de înălțime propus foarte ridicat, indici excesivi de construire și potențial de a genera problemele de trafic, iar PUZ-ul invocat pentru susținerea proiectului (aprobat în urmă cu mai mulți ani) a fost catalogat ca fiind “o rușine”.  Amintim că acesta a fost un critic constant al PUZ-ului care a reglementat un Coeficient de Utilizare a Terenului (CUT) de 9 în zona Flacăra-Abator, exprimându-se contra proiectului și în cadrul ședințelor de urbanism în care acesta a fost discutat în mai multe rânduri. După câțiva ani de la promovarea proiectului, beneficiarii de la EBC au reușit însă să obțină și autorizație de construire. “Acel PUZ e o rușine! Este o zonă care e cu siguranță în schimbare, care se poate moderniza, dar nu în felul acesta. Acea clădire de la Ploiești-Constanța (EBC) este un abuz urbanistic care va produce multe mirări când va ajunge la etajele aprobate”, a atras atenția Pănescu.

Vezi cum au decurs discuțiile în 2014:

Locul unde milionarii și politicienii își ridică turnurile laolaltă

“Cum s-a putut aproba așa ceva? Va fi un dezastru. Și aici (Ploiești-Constanța, n.red.) și în alte zone cu indici mari, spune acum un om de afaceri clujean, care a reușit să primească aprobare pentru cel mult 6-7 etaje pentru un proiect de birouri, situat însă în altă zonă din oraș.

Despre darea în folosinţă a imobilului-turn, proprietarii clădirii susţin că nu se tem de posibile efecte negative ale lansării noii clădiri de 12 etaje şi nici de traficul pe aceasta îl va genera. „Încă de la autorizare am fost obligaţi la retragere faţă de stradă, va exista o bandă de stocare. Asigurăm 75 de locuri de parcare, există aproape şi parkingul Leul, nu ar trebui să fie probleme. Nici apariţa clădirii din diagonală (Platinia, n.red.) nu a produs bulversări. Oraşul are nevoie de acest „city”. Nu e al lui Pop. Acest centru financiar ar aduce întinerirea în altă zonă decât centrul istoric”, spune Pop. Turnul de 12 etaje se ridică, totuşi, în zona fostului cartier evreiesc, la câteva minute de zona ultra-centrală a oraşului istoric şi la concurenţă cu turnurile catedralelor în peisaj.

oglinda

Terenul pentru clădirea de 12 etaje are o suprafaţă de doar 1.050 mp. EBC îi are ca asociaţi pe Matei, Monica şi Antonia Miko, societăţile ImoInvest şi ImoFinance. Ultima reprezintă o asociere de zeci de investitori, printre care Mircea Ilea, Radu Şter, Sorin Ghiţe, Valentin Nicola, Vasile Sabău.

 

Șantierul EBC, în mișcare

Acum un an, în toamnă și acum:

2 comentarii

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.