Închide

Universitatea clujeană cu cele mai prospere afaceri își schimbă conducerea

ActualitateEducaţieSocialTop News by Cosmina Fernoaga - ian. 24, 2016 0 5207

Una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din țară care se poate lăuda cu venituri însemnate de pe urma fondului funciar pe care-l deține în administrare, precum și din parteneriatele de afaceri derulate, este Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca (USAMV). După opt ani în care a fost cârmuită de același personaj, respectiv de rectorul Doru Pamfil, instituția se pregătește acum de o reîmprospătare la nivelul conducerii. În 2 februarie se vor desfășura alegerile pentru desemnarea noului rector și trebuie spus că principalii candidați se luptă nu doar să preia această funcție, ci și să spargă monopolul deținut de profesorii de la Agronomie. Altfel spus, dacă până în prezent conducerea USAMV a tot fost asigurată de către profesorii ingineri, este pentru prima dată când și Facultatea de Medicină Veterinară ar putea impune un rector. În cursa pentru șefia USAMV au intrat prorectorul Ioan Rotar (64 ani) și doi specialiști de la Medicină Veterinară. Este vorba despre decanul facultății, Cornel Cătoi (49 de ani – foto sus), precum și de profesorul Ioan Groza (61 de ani), șef de departament în cadrul aceleiași facultăți.

USAMV

Medicina Veterinară: taxe de lux și studenți străini 

Decanul Facultății de Medicină Veterinară, Cornel Cătoi a explicat că și-a depus candidatura la șefia Universității pentru a dezvolta procesul de internaționalizare a instituției de învățământ. În prezent, doar Facultatea de Medicină Veterinară pe care o coordonează funcționează cu două linii străine de studiu, franceză și engleză. Anual, aceasta își deschide porțile pentru cei aproximativ 230 de studenți străini, care plătesc taxe impresionante pentru a se specializa ca medici veterinari. De pildă, pentru un an de studiu la linia engleză sau franceză, un student plătește aproximativ 5000 de euro. Sunt sume importante care asigură Facultății de Medicină Veterinară o independență financiară de invidiat. În afară de aceste taxe, Facultatea mai are venituri semnificative și din derularea unor contracte cu parteneri economici, prin care oferă consultanță și servicii clinice de specialitate. Astfel, din venituri proprii, Facultatea de Medicină Veterniară reușește să-și dubleze bugetul asigurat de stat, fără a mai pune la socoteală toate celelalte proiecte – de resurse umane sau de cercetare – finanțate din fonduri europene. „Îmi doresc ca modelul pe care l-am aplicat la Facultatea de Medicină Veterinară să fie extins la nivelul întregii instituții. Oricum, acesta ar fi doar un prim pas în strategia mea privind internaționalizarea Universității.  În programul meu am subliniat toate celelalte obiective pe care mi le-am propus”, a comentat profesorul Cătoi. Pe lângă liniile străine de studiu care dau greutate unei facultăți, mai sunt de aplicat: proiecte de cercetare în rețele internaționale, programe de schimb de experiență – aplicate atât pentru studenți cât și pentru cadre universitare, un sistem de dublare a diplomeleor de studiu, o serie de parteneriate cu instituții internaționale, cu societăți științifice etc. Toate acestea și multe altele sunt parte din programul propus de decanul Facultății de Medicină Veterinară, Cornel Cătoi, care se pregătește să obțină votul celor peste 280 de membri ai USAMV, cu drept de vot (profesori și studenți care activează în Senatul Universității).

La averea USAMV se adaugă și Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Cluj

Profesorul Cornel Cătoi consideră că avantajul său în cursa pentru șefia USAMV constă, în primul rând, în obiectivele pe care le-a realizat la nivelul Facultății de Medicină Veterinară. „Sigur, sunt și mai tânăr și am și această dorință imensă de implicare. Toată viața mi-am dedicat-o Universității și chiar cred aș putea să fac mai mult pentru dezvoltarea ei”, a adăugat el. Numai că mulțimea de voturi trebuie atrasă din zona Agronomiei, care constituie o majoritate în plenul de vot al USAMV. Prin urmare, obiectivele candidatului la rectorat trebuie să coincidă mai ales cu interesele celor de la Agronomie. Sunt o serie de proprietăți și bunuri pe care USAMV-ul le exploateză în prezent: stațiune didactică de terenuri, fabrică de lapte, fermă de bovine. Mai există și contracte de asociere cu privați, privind exploatarea unor terenuri agricole. Și, mai important, USAMV-ul preia, anul acesta, și Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă din Cluj, după ce ani de zile acest obiectiv a fost neglijat de autorități. Care va fi strategia USAMV pentru toate acestea? Cătoi a explicat că Stațiunea de Cercetare va primi o serie de investiții urmând să-și păstreze profilul de cercetare dar și pe cel de producție: „Se va realiza un inventar al terenurilor și spațiilor din cadrul Stațiunii, vom vedea ce investiții se impun acolo, iar apoi Horitcultura se va ocupa să-l gestioneze. Consider că e extrem de important să facem și producție. În principiu, obiectivul general acesta este, să căutăm să ne bazăm cât mai mult pe resursele noastre și mai puțin pe veniturile de la bugetul de stat”.

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare