Una dintre cele mai mari companii de IT cu capital românesc anunță că se pregătește de listarea pe piața principală a BVB
Economie by Actual de Cluj - iul. 14, 2023 0 546
Una dintre cele mai mari companii de IT cu capital românesc anunță că se pregătește de listarea pe piața principală a Bursei de Valori București.
E vorba de AROBS, care a anunțat azi că finalizează operațiunea de reducere a capitalului social și se pregătește de listarea pe Piața Principală a BVB. Este cea mai mare companie de tehnologie listată pe Bursa de Valori București, unde e tranzacționată din 2021, pe piața secundară AeRO.
AROBS a informat azi piața cu privirea la inițierea fazei finale a transferului pe Piața Principală a BVB. ”În ultima perioadă, conducerea a selectat consultanții care vor asista Compania în acest proces și se așteaptă ca transferul pe Piața Principală să aibă loc în septembrie 2023”, se arată în anunțul remis BVB. În perioada următoare, compania clujeană va finaliza procesul de auditare a situațiilor financiare IFRS (Standarde Internaționale de Raportare Financiară-n.red.) pentru anii 2021 și 2022, care vor fi publicate pe site-ul Companiei, precum și Prospectul de admitere la tranzacționare pe Piața Principală a Bursei de Valori București a acțiunilor AROBS”.
Citește și: