Închide

Un proiect de urbanism participativ vrea să dea tonul transformării zonei centrale a comunei Florești, cea mai mare comună “dormitor” din România

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iul. 26, 2021 0 169

Un proiect de revitalizare a zonei centrului vechi al Floreștiului va fi lansat în 27 Iulie, în Parcul Poligon din Florești, începând cu ora 17:00.

Florești este parte dintr-un proiect pilot la nivel național de urbanism participativ. “În acest proiect vom utiliza o inovație tehnologică, aplicația celor de la FURBAN, cu ajutorul căreia locuitorii Floreștiului vor putea sa facă propuneri reale pentru zona studiată. Zona asupra căreia se va lucra în această primă etapă este cea a centrului vechi al Floreștiului, dintre străzile Andrei Mureșanu și Gheorghe Doja care, în acest moment, este o zonă cu o degradare accentuată”, a anunțat Primăria comunei.

Cei care vor veni în parcul poligon vor primi o tabletă în care va fi încărcată randarea cu propunerea de modernizare a zonei și vor avea posibilitatea să facă propuneri concrete.

Aplicația va fi disponibilă până la sfârșitul verii pentru ca un număr cât mai mare de persoane să poată să vină cu propuneri. La sfârșitul acestui proiect vom avea o propunere completă de modernizare și regenerare a acestei zone”, a mai informat Primăria.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu