Un pompier din Cluj aflat în timpul liber i-a salvat viața unui bărbat intrat în stop cardio-respirator în Gherla, care a căzut pe jos
ActualitateTop News by Actual de Cluj - sept. 10, 2024 0 35
Un pompier din Cluj aflat în timpul liber i-a salvat viața unui bărbat intrat în stop cardio-respirator în Gherla, care a căzut pe jos.
E vorba de un pompier din Gherla, Cosmin Lișcan, care lucrează la detașamentul din Dej al Inspectoratului pentru Situații de Urgență și care, în timpul liber, își ajută mama care vinde legume în piața din Gherla. Ieri acesta a fost solicitat în piață de mai multe persoane către o tarabă unde a găsit un bărbat întins pe jos, inconștient. Imediat a constatat că acesta nu avea puls. Pompierul a început manevrele de resuscitare, sub privirile soției victimei, și le-a cerut celor prezenți să sune la numărul de urgență 112. În mai puțin de cinci minute de resuscitare continuă, inima bărbatului de 77 de ani a bătut din nou. Văzând că își revine, pompierul a întrebat-o pe soție dacă acesta e alergic la ceva sau ia medicamente, pentru a le comunica medicilor. Apoi, l-a așezat în poziția laterală de siguranță, până la sosirea de urgență a echipajelor de Ambulanță. Bărbatul a fost transportat la spital. Soția i-a mulțumit cu lacrimi în ochi, iar oamenii din piață l-au aplaudat.
După câteva ore acesta a primit vestea de la spital că pacientul e bine.
Pompierii subliniază importanța faptului de a cunoaște manevrele de resuscitare iar duminică 15 septembrie vin în parcul central din Cluj-Napoca, la a 12-a ediție a Maratonului Resuscitării, unde medicii, paramedicii și voluntarii SMURD vor preda gratuit cursuri de prim-ajutor între orele 10 și 18.
Pompierul a fost felicitat public de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Iulius Mall și Sonrisa Dance Center te provoacă: participă la flashmob-ul organizat în Atrium și dansează alături de prietenii tăi (P)
oct. 10, 2024 0
-
Economedia: România pierde temporar 1,1 miliarde de euro din cererea de plată numărul 3, în valoare totală netă de 2 miliarde de euro, în parte din cauza metroului de la Cluj
oct. 10, 2024 0