Închide

Un nou transfer la Universitatea Cluj. Vine de la o contracandidată la promovare

Sport by Catalin Suciu - ian. 30, 2019 0 332

„U” Cluj și-a asigurat serviciile fundașului central Andrei Răuță (23 de ani), titular în prima parte a sezonului la Academica Clinceni.

Formația clujeană se află în cantonament în Turcia, dar Răuță se va alătura abia în vară lotului Universității. Jucătorul a semnat pe două sezoane, însă înțelegerea intră în vigoare abia de la 1 iulie.

Fotbalistul a fost crescut în Franța, de Guingamp, unde și-a făcut junioratul, după care a îmbrăcat, pe rând, tricourile formațiilor Astra Giurgiu, Bucovina Pojorâta, CS Balotești și Academica Clinceni, marcând trei goluri în prima parte a acestui sezon de Liga 2.

Mijlocașul ofensiv Daniel Pârvulescu, fundașul central Ionuț Ursu și atacantul Mircea Axente sunt ceilalți jucători transferați de „U” Cluj în această iarnă, cu mențiunea că cei trei au făcut deja joncțiunea cu lotul aflat la dispoziția lui Bogdan Lobonț în cantonamentul din Turcia.

Ene, cedat la Timișoara

Atacantul Cristian Ene a fost cedat, sub formă de împrumut, până la finalul sezonului, formației ASU Politehnica Timișoara, urmând ca din vară să revină la FC Viitorul, club de care aparține. Sosit la “U” în iarna anului trecut, Ene a bifat 24 de prezențe pentru echipa noastră (în campionat) și a înscris 13 goluri, a anunțat site-ul oficial al Universității Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.