Un nou președinte la Tribunalul Cluj
ActualitateSinteză știri locale by Actual de Cluj - dec. 27, 2019 0 1645
Concursul pentru funcția de președinte al Tribunalului Cluj a fost câștigat de magistratul Emese Luca. Concursul a început în 15 octombrie şi s-a finalizat în 8 decembrie. În cursa pentru ocuparea acestui post s-au încris magistrații Emese Luca şi Ioan Gaga, scrie ziarul Făclia de Cluj. Cei doi judecători au avut de susținut un test psihologic eliminatoriu, de prezentat un plan de conducere a unităţii și un examen de management. În urma evaluărilor, a fost declarată cîștigătoare judecătoarea Emese Luca, aceasta obținând nota 8,70 la proiectul de conducere al instanței și 8,80 la examenul de management, media fiind de 8,750.
Emese Luca este specialist în drept civil şi a mai deținut în cadrul Tribunalului Cluj funcția de vicepreședinte. În ultimii șase ani, funcţia de preşedinte al acestei instanţe a fost deţinută de magistratul Sorina Seleşiu. Cum a avut două mandate, judecătorul Sorina Seleşiu nu mai avea voie să candideze pentru un nou mandat.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bolojan, mesaj după vizita la Cluj: Am fost acolo din respect pentru școala de medicină și pentru echipele medicale din Cluj / Tișe, stingher în compania premierului interimar pe care-l vrea plecat de la șefia partidului / Noul centru medical a fost construit de la zero
aug. 29, 2026 0
-
Căpitanul marii rivale, luat de „U” Cluj după 11 ani: „Am mai multe șanse să cresc”
aug. 29, 2026 0
