Închide

Un festival de tradiție din Cluj se mută și el în online, începe peste câteva zile, are zeci de spectacole de teatru și de operă, accesul e gratuit

Cultură by Actual de Cluj - nov. 17, 2020 0 235

A șaptea ediție a festivalului de teatru Interferențe de la Cluj va avea loc online, din cauza pandemiei – vestea bună este, însă, că ”intrarea” la spectacole e gratuită.

Directorul și selecționerul festivalului e cunoscutul teatrolog Gábor Tompa, acesta a spus ieri într-o conferință de presă că și-a dorit să organizeze ediția din acest an chiar și online, în primul rând ”pentru a păstra continuitatea evenimentului și în virtutea unui viitor care în acest moment ne este tuturor necunoscut”.

Festivalul are trei secțiuni – ”Orizonturi”, care reunește o parte dintre spectacolele care ar fi trebuit să facă parte din ediția fizică din acest an. Sunt prezentate online spectacole semnate de Josef Nadj, Silviu Purcărete, András Urbán, Michal Dočekal, Gábor Tompa și alții. ”Dacă s-ar fi putut desfășura în condiţii normale, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Interferențe ar fi avut ca temă Orizonturi-le și s-ar fi axat pe aspectele sociale, culturale și economice ale lumii, la jumătatea secolului al XXI-lea”, spune Gábor Tompa. ”În aceste vremuri, în lume se întâmplă o mulțime de lucruri în paralel, ca atare, cu greu putem afirma că trăim timpuri obişnuite. Suntem în mijlocul pandemiei de coronavirus care ţine de aproape un an, respectiv, în contextul unor evenimente politice semnificative, care vizează diferite alegeri, culminând cu alegerile prezidențiale americane. Aceste evenimente tulbură în mod incontestabil apele liniștite ale întregului continent, mai mult, ale întregului glob, făcându-ne existența incertă, fapt care a ajuns să ne definească traiul cotidian”.

A doua secțiune este dedicată aniversării a 30 de ani de la înființarea Uniunii Teatrelor din Europa (UTE 30) și prezintă 11 spectacole din istoria UTE semnate de regizori importanți ai scenei teatrale internaționale, precum Giorgio Strehler, Krystian Lupa, Lev Dodin, Declan Donnellan, Gábor Tompa, Alexandru Darie și alții. De asemenea, cele două secțiuni cuprind și patru spectacole de operă, acestea fiind introduse în program ”din dorința de a aduce o diversificare de gen festivalului”.

Secțiunea OFF aduce în prim plan evenimente teatrale neconvenționale, intenția fiind de a pune în valoare o parte dintre creatorii tineri precum Leta Popescu, Cătălin Bocîrnea, dar și pentru a sprijini teatrul independent. De asemenea, în încheierea evenimentului, de pe scena Teatrului Maghiar de Stat Cluj va fi transmis concertul formației Loose Neckties Society.

Festivalul numără în total 30 de spectacole, care vor putea fi vizionate online, aici  cu subtitrare în limbile română, maghiară și engleză, iar vizionarea este gratuită.

Festivalul începe peste câteva zile, acesta are loc între 19 și 29 noiembrie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare