Un clujean face închisoare, cu executare, după ce a furat două treninguri
ActualitateTop News by Actual de Cluj - iul. 16, 2024 0 161

Un clujean face închisoare, cu executare, după ce a furat două treninguri. Instanța de fond l-a condamnat cu suspendare, dar procurorii au făcut apel iar instanța a decis că pedeapsa trebuie executată în penitenciar.
În motivarea apelului procurorii au arătat, contrar celor reţinute de prima instanţă, că o condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii orientată înspre minimul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu este suficientă pentru ca scopul pedepsei care este în primul rând unul de reeducare, să fie atins. Chiar instanţa de fond a reţinut că inculpatul are antecedente penale, acesta săvârşind în trecut infracţiuni pentru care i-au fost aplicate măsuri educative, precum şi pedeapsa închisorii de 4 luni, însă cu toate acestea a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, au motivat procurorii. ”Faptul că inculpatul, după judecarea, internarea într-un centru educativ şi condamnarea sa la pedeapsa închisorii pentru comiterea de infracţiuni contra patrimoniului a continuat să comită infracţiuni, denotă atât perseverenţa infracţională a acestui inculpat, cât şi totala sa lipsă de respect faţă de normele de convieţuire socială, fiind evident că anterioarele condamnări nu au avut niciun efect asupra inculpatului care a continuat să încalce legea penală”.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, acesta este în vârstă de 27 de ani, lucrează fără forme legale aflându-se la muncă, la colectare de deşeuri menajere, atunci când s-a încercat aducerea sa cu mandat de aducere în faţa instanţei de apel şi nu se află la primul contact cu legea penală. Inculpatul a fost condamnat în anul 2012 la o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată condiţionat pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat anterior împlinirii vârstei de 18 ani. Ulterior faţă de inculpat s-a aplicat de 3 ori măsura educativă a asistării zilnice pentru comiterea a trei infracţiuni de furt calificat – una din acestea prin violare de domiciliu sau sediu profesional, a unei infracţiuni de tentativă la furt calificat şi a unei infracţiuni de distrugere anterior împlinirii vârstei de 18 ani. Prin ultima hotărâre prin care s-a atras răspunderea penală a inculpatului a fost revocată suspendarea condiţionată, înlocuită pedeapsa de 1 an închisoare cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an, măsură pe care inculpatul a executat-o până în 25 aprilie 2017 când a fost liberat condiţionat cu un rest rămas neexecutat din măsura educativă de 120 zile. În 2021 inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de patru luni închisoare în regim de detenţie pentru comiterea infracţiunii de furt calificat după împlinirea vârstei de 18 ani, pedeapsă pe care a executat-o până în 23 martie 2022 când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 15 zile închisoare.
”Observând în ansamblu aspectele ce caracterizează fapta comisă de inculpat şi persoana acestuia, Curtea apreciază că apelul formulat de parchet este întemeiat, impunându-se ca inculpatul să execute în regim de detenţie pedeapsa ce i-a fost aplicată”, a motivat instanța Curții de Apel. ”Apreciem că pedeapsa a fost just individualizată la limita minimă raportat la gravitatea relativ redusă a faptei comise, însă faţă de antecedentele penale ale inculpatului ce denotă o perseverenţă infracţională medie, observând totodată că executarea anterioară a unei măsuri educative privative de libertate şi a unei pedepse de 4 luni închisoare (aproape în întregime) nu şi-au atins scopul preventiv faţă de inculpat, considerăm că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu este o sancţiune suficientă pentru atingerea scopului preventiv al pedepsei”.
Astfel, Curtea de Apel Cluj a admis ieri apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentinţei penale de fond, a Judecătoriei Turda, pe care a desființat-o pe latură penală în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei, şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, a dispus executarea de către inculpat a pedepsei de 8 luni închisoare în regim de detenţie, sens în care a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Decizia, luată ieri, e definitivă.
Citește și:
Un clujean a fost condamnat la închisoare după ce a furat … două treninguri
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Alin Tișe, în cărți să intre în conducerea centrală a PNL / Liberali din toată țara se reunesc astăzi în Congresul de la București să-și aleagă noua conducere
iul. 12, 2025 0
-
Accident grav în Căpușu Mare, cu o motocicletă și o mașină implicate. Un bărbat a decedat, iar un minor a ajuns la Urgențe
iul. 12, 2025 0