Închide

Un clujean care a tâlhărit un taximetrist și a amenințat controlorii și călătorii dintr-un autobuz că-i omoară pe toți a fost condamnat la Cluj în urmă cu câteva zile, la închisoare cu suspendare

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 09, 2022 0 152

Un clujean care a tâlhărit un taximetrist și a amenințat controlorii și călătorii dintr-un autobuz că-i omoară pe toți a fost condamnat la Cluj în urmă cu câteva zile, la închisoare cu suspendare.
Faptele s-au petrecut în 15 martie, în Turda, în jurul orei 1 dimineața inculpatul l-a amenințat pe un taximetrist, aflându-se pe bancheta din spate a mașinii, că-l lovește cu cuțitul dacă nu-i dă toți banii pe care-i are și telefonul mobil. Din cauza stării de temere taximetristul i-a înmânat banii pe care-i avea asupra sa – 400 de lei – și telefonul mobil, pe care în ziua următoare inculpatul l-a abandonat iar taximetristul l-a recuperat dintr-o frizerie. Acesta a arătat în fața instanței că s-a speriat atât de tare încât de atunci face taximetrie doar pe timpul zilei și că are coșmaruri, cerând daune morale.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 6 dimineața, într-un autobuz, inculpatul a scos cuțitul și a amenințat controloarele și cei cel mult șase pasageri din autobuz că-i omoară pe toți. Conform motivării de condamnare, inculpatul a amenințat timp de cinci minute cu un cuțit și prin proferarea cuvintelor ”Vă omor pe toți!”, ”Nu vă uitați la mine, că vă omor!” și ”Acum sunați la poliție, să vină poliția că vă omor pe toți!”, pe controloarele societății de transport public și pe cei aproximativ 5-6 pasageri, cauzându-le o stare puternică de temere.

În aceeași zi inculpatul a fost internat la dezintoxicare, seara înainte de ora 22, unde a rămas până în 29 martie, stabilindu-se ca diagnostic principal reabilitarea consumatorilor de substanțe psihoactive.

În faţa instanţei de judecată, la termenul din 14 iulie, anterior deschiderii cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut în totalitate săvârşirea faptei şi a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Instanţa a încuviinţat cererea acestuia de soluţionare a cauzei conform procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii. Inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Gherla la trei ani de închisoare cu suspenadre și amendă penală de 11.500 de lei, plus daune morale de 5.000 de euro către taximetrist, cu dobândă până la data plății.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare