Închide

Un clujean candidează ca secretar la Academia Română

Educaţie by Actual de Cluj - iun. 28, 2018 0 269

Un clujean fost rector de universitate a candidat la postul de secretar al Academiei Române, unde alegerile au avut loc azi, dar a pierdut.

E vorba de Doru Pamfil, fost rector timp de două mandate al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, ce a candidat la alegerile de azi alături de academicianul Ioan Dumitrache pentru postul de secretar al Academiei Române, dar plenul l-a ales pe acesta din urmă cu 65 de voturi „pentru” față de 38 primite de Pamfil.

Amintim, președintele Academiei Române e după alegerile din 5 aprilie rectorul universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop.

Doru Pamfil e membru titular al Academiei Române din 26 noiembrie 2015 iar anterior, din 2009, a fost membru corespondent. E doctor la USAMV din 1984. Din 2000 este profesor la Facultatea de Horticultură, iar din 2002 conducător de doctorat în specialitatea Genetică și ameliorarea plantelor.Din 2008 a fost rector al universității. Academia Română spune că e considerat formator de şcoală în biotehnologiile agricole prin iniţierea primului curs de biotehnologii agricole, din 1990, a primei școli doctorale în biotehnologii în 2001 și a primei şcoli postdoctorale în biotehnologii în 2005. Este iniţiatorul Centrului de Cercetări pentru Biodiversitate şi fondator al Institutului de Cercetări pentru Ştiinţele Vieţii din Cluj-Napoca.

Secretarul general este cel de-al şaselea membru al Biroului Prezidiului Academiei Române, organism care asigură, conform Legii Academiei Române, conducerea operativă a instituţiei.
În aceeaşi Adunare Generală de azi au fost aleşi opt noi membri ai Academiei Române: patru membri corespondenţi – Constantin Petolescu în cadrul Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, Eugen Victor Cristian Rusu (Secţia de Ştiinţe Tehnice), Ilie Bădescu (Secţia de Ştiinţe Economice, Juridice şi Sociologie), Radu-Emil Precup (Secţia de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei), doi membri de onoare din ţară – Niculae I. Ionescu (Secţia de Ştiinţe Chimice), Marcian David Bleahu (Secţia de Ştiinţe Geonomice) – şi doi membri de onoare din străinătate, respectiv Michael Rockner, Germania (Secţia de Ştiinţe Matematice) şi Barabasi Albert-Laszlo, SUA (Secţia de Ştiinţe Fizice).

Prin lege şi statut Academia Română poate avea un număr maxim de 181 de membri titulari şi corespondenţi şi 135 de membri de onoare, din care cel mult 40 din ţară, care activează în cadrul a 14 secţii ştiinţifice: filologie şi literatură; istorie şi arheologie; matematică; fizică; chimie; biologie; geologie; ştiinţe tehnice; ştiinţe agronomice şi silvice; medicină; ştiinţe economice, juridice şi sociologie; filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie; arte, arhitectură şi audiovizual; ştiinţa şi tehnologia informaţiei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

  • Articole similare