Închide

Un clujean a fost condamnat la închisoare pentru tentativă de tâlhărie după ce a rupt în bătaie vânzătoarea unui magazin, frustrat că berile vândute nu erau reci

ActualitateTop News by Actual de Cluj - oct. 17, 2022 0 1752

Un clujean a fost condamnat la închisoare pentru tentativă de tâlhărie după ce a rupt în bătaie vânzătoarea unui magazin, frustrat că berile vândute nu erau reci.

Fapta s-a petrecut în urmă cu câteva luni, în 25 mai, seara în jurul orei 18.20. În timp ce se afla în incinta unui magazin alimentar, inculpatul a agresat-o fizic pe vânzătoare, cerându-i toți banii din incintă, după care a fugit de la fața locului ca urmare a activării butonului de panică de către vânzătoare, fără să mai fure nimic.

Vânzătoarea a relatat în fața instanței că în ziua respectivă în magazin a intrat un bărbat de aproximativ 26 de ani, cu barbă, îmbrăcată cu un tricou de culoare neagră cu inscripţii albe şi pantaloni de culoare neagră. Acesta s-a îndreptat spre vitrinele frigorifice şi a început să atingă sticlele de bere, arătându-se nemulţumit că berea nu este rece. Persoana vătămată i-a spus că magazinul dispune de sticle de bere şi mai rece, întorcându-se cu spatele şi întrebându-l de care doreşte, inculpatul replicând că oridecare. Prin urmare, persoana vătămată a mers în depozit, fiind în continuare cu spatele la inculpat, iar când şi-a întors privirea pentru a reitera întrebarea cu privire la marca berii pe care o preferă, acesta s-a năpustit asupra ei, lovind-o cu pumnii în creştetul capului, spunându-i să îi dea toţi banii.

Apoi, inculpatul a început să o strângă de gât cu ambele mâini, apoi doar cu o mână, în timp ce cu celalaltă o zgâria pe faţă, după care i-a băgat degetele în ochi şi i-a acoperit gura cu mâinile, dat fiind că persoana vătămată striga după ajutor. Inculpatul a continuat să o lovească cu pumnii până când persoana vătămată a căzut la sol, apoi acesta s-a urcat cu genunchii pe coapsele persoanei vătămate, aceasta reuşind cu dificultate să se răsucească din acea poziţie şi să declanşeze butonul de panică.

La acel moment, inculpatul s-a speriat şi a fugit, fiind urmărit de soţul persoanei vătămate, care locuia în acelaşi imobil în care era situat magazinul alimentar, care a venit de îndată ce a auzit alarma, şi căruia persoana vătămată i-a spus că agresorul a fugit. Vânzătoarea a adăugat la proces că în timp ce inculpatul o strângea de gât, simţind că nu mai are aer, aceasta l-a zgâriat pe faţă şi apoi l-a împins pe rafturile din depozit. Persoana vătămată a arătat că nu a văzut ca inculpatul să sustragă sume de bani, şi a adăugat că acesta părea total lipsit de control când a strâns-o de gât. De asemenea, persoana vătămată a arătat că, înainte cu una sau două zile, aceeaşi persoană care a agresat-o a venit la magazin, făcând acelaşi gest de verificare a sticlelor de bere din vitrinele frigorifice, însă imediat după, în magazin a intrat o altă persoană, astfel că acesta a plecat fără a mai spune ceva.

Soțul vânzătoarei a relatat totodată că a pornit imediat în urmărirea agresorului, fiind ghidat de cetăţenii prezenţi la faţa locului, care i-au spus în ce direcție s-a îndreptat agresorul. Acesta a luat apoi bicicleta unei persoane care i-a oferit-o pentru a-l prinde pe inculpat, şi l-a ajuns pe acesta din urmă, strigând în permanenţă ”Poliţia! Hoţul!”. Pe stradă inculpatul s-a întors spre martor spunându-i ”ce vrei, mă, vrei să ne batem?”, martorul luându-l de tricou şi imobilizându-l. Martorul a fost ajutat de un vecin, ambii reţinându-l pe inculpat până la sosirea organelor de poliţie.

Audiat în instanță, agresorul a declarat că în ziua respectivă s-a hotărât să plece spre strada Borhanci, însă a greşit autobusul, astfel că a coborât la prima staţie şi a pornit pe jos. Fiind nervos pentru că greşise autobusul şi dat fiind că afară era cald, acesta a intrat într-un magazin pentru a-şi cumpăra două sticle de bere. Acolo i-a cerut doamnei care vindea produsele două doze de bere Becks, aceasta i-a înmânat berile, iar inculpatul i-a pus suma de zece lei pe tejghea. Luând berile, inculpatul a constatat că acestea sunt calde, cerându-i să îi aducă beri reci. Persoana vătămată i-a zis că nu mai are beri reci, inculpatul i-a cerut banii înapoi, însă aceasta i-a spus că nu mai poate să îi dea. Faţă de răspunsul persoanei vătămate, inculpatul s-a enervat, solicitând banii în continuare, persoana vătămată refuzând să îi restituie, astfel că între cele două părţi a avut loc un schimb de replici mai agresive. Inculpatul a arătat că, dat fiind că se afla sub influenţa alcoolului, s-a enervat pentru cuvintele adresate de către persoana vătămată, astfel că a lovit-o de trei ori cu pumnul. La un moment dat, persoana vătămată a apăsat un buton, astfel că inculpatul s-a speriat şi a fugit, fiind urmărit de un bărbat aflat pe o bicicletă, acesta lovindu-l cu bicicleta şi apoi lovindu-l şi pe inculpat, fiind ajutat de un alt bărbat care l-a lovit şi el pe suspect. Apoi, cei doi bărbaţi l-au dus pe inculpat înapoi la magazin, şi la scurt timp la faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie. Inculpatul a arătat că este posibil ca acesta să fi fost zgâriat pe faţă de persoana vătămată, care a dat cu mâna înspre el în momentul în care acesta a lovit-o, inculpatul arătând că nu îşi aminteşte să o fi lovit mai mult decât cei trei pumni pe care i-a aplicat.

Instanța Tribunalului Cluj, care a judecat cazul, s-a arătat stupefiată de reacția agresorului. ”Reacţia inculpatului apare într-adevăr ca fiind de neînţeles, în condiţiile în care avea o situaţie materială care să îl împiedice să recurgă la acte de violenţă pentru sustragerea sumelor de bani, însă, din probele administrate rezultă că agresiunea se afla într-o legătură funcţională cu sustragerea sumelor de bani, aşa cum a indicat persoana vătămată, susţinere confirmată prin rezultatul testului poligraf”, a arătat instanța în motivarea deciziei de condamnare, căci agresorul a fost condamnat la un an și opt luni de închisoaare – cu suspendare, deoarece a manifestat regret, a recunoscut fapta și nu are antecedente, în plus iar pe parcursul procesului penal a manifestat o atitudine de regret, iar prin intermediul părinţilor a despăgubit persoana vătămată cu suma de 10.000 de euro pentru daunele morale suferite.

Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Cluj și poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu