Închide

Un clujean a fost condamnat la închisoare pentru șantaj și racolare a minorilor în scopuri sexuale, după ce a șantajat o minoră cu fotografii intime

Actualitate by Actual de Cluj - mai 20, 2024 0 96

Un clujean a fost condamnat la închisoare pentru șantaj și racolare a minorilor în scopuri sexuale, după ce a șantajat o minoră cu fotografii intime.
Sentința a dat-o Judecătoria Gherla vineri. Procurorii au arătat că anul tercut la diferite intervale de timp inculpatul a constrâns-o pe persoana vătămată, în vârstă de 15 ani, prin amenințarea cu postarea în mediul online a unor fotografii și înregistrări video compromițătoare, în care aceasta era înfățișată în ipostaze intime, să continue să-i furnizeze astfel de materiale și să-i remită diferite sume de bani, iar în 4 decembrie anul trecut i-a propus să se întâlnească în scopul întreținerii unui raport sexual și a unui act sexual oral.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine nesinceră, spun anchetatorii, susținând ”în mod neverosimil” că persoana vătămată a fost cea care a avut inițiativa cu privire la toate faptele reținute în sarcina sa; în cursul judecăţii, inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei şi a recunoscut săvârşirea infracţiunii.
Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu în 4 decembrie anul trecut. Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în cursul lunii decembrie 2022, persoana vătămată, în vârstă de 14 ani la acel moment, a fost abordată de către inculpat prin intermediul aplicației Snapchat. Acesta nu și-a declinat identitatea reală, i-a dat un nume fals, a spus că are 19 ani iar în urma conversațiilor purtate a convins-o pe minoră să îi trimită fotografii în care era nudă.
După aproximativ o lună, perioadă în care cei doi au mai conversat, iar persoana vătămată i-a mai trimis fotografii în care apărea dezbrăcată, inculpatul a început să o amenințe că va posta în mediul online fotografiile deja obținute, dacă minora se va opri din trimiterea unor astfel de materiale, fapt care a determinat-o pe minoră să se conformeze. Din martie anul trecut inculpatul a început să urmărească și obținerea unor foloase patrimoniale, astfel că i-a cerut persoanei vătămate să îi trimită diverse sume de bani, exercitând presiuni psihice asupra acesteia prin amenințarea repetată cu publicarea materialelor compromițătoare, a căror cantitate continua să crească. În situația în care se afla, aceasta a considerat că nu are de ales și a dat curs solicitărilor inculpatului, transferând, în repetate rânduri, sume de bani în două conturi bancare care i-au fost indicate, în total peste 5.800 de lei.
În cursul lunii septembrie anul trecut, inculpatul s-a întâlnit personal cu minora la școala unde aceasta era elevă, pentru a-i fi remisă suma de 7.000 lei, pe care aceasta reușise să o strângă. Doar atunci persoana vătămată l-a văzut pentru prima dată pe inculpat, care i-a trimis o fotografie prin intermediul aplicației WhatsApp, pentru a fi recunoscut. Cei doi s-au întâlnit pe o stradă din apropierea liceului, unde persoana vătămată i-a înmânat inculpatului banii, iar acesta i-a cerut să continue să strângă și alte sume.
În perioada următoare, presiunile inculpatului în vederea obținerii de bani și materiale pornografice cu persoana vătămată au continuat, minora arătând că, în repetate rânduri, i s-a propus să meargă la domiciliul acestuia pentru a întreține raporturi sexuale, însă a șters de pe telefon atât conversațiile purtate, cât și fotografiile și înregistrările video trimise, pentru ca părinții săi să nu afle ce a făcut, arată anchetatorii. În 4 decembrie anul trecut inculpatul a contactat-o pe minoră prin intermediul aplicației WhatsApp, fiind revoltat de faptul că nu a reușit să comunice cu aceasta timp de patru zile. ”Existența unei relații de subordonare din perspectiva inculpatului, care consideră că persoana vătămată este la discreția sa, este evidentă din modul în care i se adresează: “Eu ți am scris pe whats (…) Și M ai blocat.(…) Te vând și nu mă mai complic (…) 4 zile de batjocura?”, arată anchetatorii.
Pentru a-l descuraja, persoana vătămată a condus discuția spre latura patrimonială, spunându-i că are disponibilă suma de 3.000 lei, pe care i-ar putea da. Inculpatul i-a cerut inițial să îi trimită prin intermediul unui terminal SelfPay, spunându-i că îi va arăta cum să procedeze, dar, pentru că minora s-a arătat reticentă, s-au înțeles că aceasta îi va înmâna personal.
Deoarece mama persoanei vătămate a constatat lipsa banilor și a aflat despre șantajul comis împotriva fiicei sale de către inculpat, a sesizat fapta organelor de urmărire penală, astfel încât remiterea celor 3.000 de lei către inculpat s-a făcut cu știința acestora, după marcarea în prealabil a bancnotelor cu o substanță fluorescentă, cu textul “Șantaj”. Inculpatul a fost prins imediat după îmânarea lor, de către persoana vătămată. Ulterior, deoarece s-a apreciat că în locuința inculpatului s-ar putea găsi conversațiile purtate cu persoana vătămată în perioada de interes, fotografiile și înregistrările video pe care ea i le-a trimis acestuia, precum și sumele de bani plătite în urma șantajului sau date cu privire la primirea acestora și locul în care se află, s-a efectuat percheziția domiciliară a imobilului, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți. Cu ocazia percheziției domiciliare au fost găsite și ridicate din locuința inculpatului numeroase sisteme informatice și suporturi de stocare a datelor informatice, cu privire la care, cu încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Gherla, s-a efectuat percheziția informatică. Fotografiile incriminatorii fuseseră șterse de pe laptop, însă au fost recuperate cu ocazia percheziţiei informatice efectuate.
În urma verificării datelor extrase de pe harddisk-ul extern marca Orico, s-a constatat că nu mai puțin de 1.363 fișiere video înfățișează pe persoana vătămată, nud sau sumar îmbrăcată. Anchetatorii au găsit în telefonul inculpatului numeroase conversaţii cu persoane de sex feminin. Cu ocazia examinării acestora, au fost identificate 125 de conversaţii în care acesta aborda aceste persoane întrebându-le ce vârstă au, iar atunci când constata că era vorba despre niște minore continua discuţiile, cerându-le de cele mai multe ori fotografii cu caracter intim.
Inculpatul, care susținea că are 19 ani, are de fapt 53 și e administrator de firmă. A fost condamnat la doi ani de închisoare pentru infracţiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale și șapte ani pentru infracţiunea de şantaj. I-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, șapte ani, plus o treime din a doua pedeapsă, în final 7 ani 8 luni închisoare cu executare. În plus acesta a fost obligat la plata a 12.800 de lei cu titlu de daune materiale și 140.000 de lei cu titlu de daune morale. Decizia, luată vineri de Judecătoria Gherla, poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu