Închide

Un clujean a fost condamnat ieri la șase ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat

ActualitateTop News by Actual de Cluj - mart. 12, 2024 0 144

Un clujean a fost condamnat ieri la șase ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat cu două persoane vătămate în regim de detenție, plus câteva luni de închisoare pentru două infracțiuni de distrugere și una de tulburare a liniștii publice.
Inculpatul se află în arest preventivde un an, din 27 februarie 2023. Mașina sa, folosită la infracțiune, a fost confiscată – mai exact echivalentul în bani al acesteia, 5.500 de euro. În plus a fost condamnat la daune morale de 10.000 și 50.000 de euro către cele două victime.

Conform rechizitoriului de la dosar, în sarcina inculpatului s-a reținut că în 26 februarie anul trecut seara în jurul orei 20.30 a condus autoturismul marca BMW pe strada Republicii din localitatea Apahida, iar după o dispută verbală cu cele două victime în două rânduri a manevrat autoturismul cu spatele aproximativ cinci metri, după care a accelerat brusc în faţă spre direcţia persoanelor vătămate lovind violent maşinile parcate printre care şi autoturismele celor două persoane vătămate, provocându-le degradări. În urma acestor două manevre autoturismele parcate au fost proiectate din locul în care se aflau şi raportat la poziţia persoanelor vătămate ce se aflau lângă autovehicule, le-a produs vătămări, una dintre victime fiind tăiată la piciorul drept şi lovită în zona abdominală şi în zona coastelor suferind leziuni ce necesită 10-12 zile de îngrijiri medicale. A doua a fost prinsă între autoturismele parcate şi a suferit leziuni care necesită 60-70 zile de îngrijiri medicale şi care probabil îi pun în primejdie viaţa. Procurorii au mai arătat că prin aceste violenţe împotriva persoanelor şi autoturismelor a fost tulburată ordinea şi liniştea publică localnicilor care au ieşit la geamuri sau în faţa blocului să vadă ce se întâmplă.

Inculpatul a cerut încadrarea faptei ca vătămare corporală, dar instanța a apreciat că e vorba de o tentativă de omor calificat. ”La luarea acestei decizii, instanţa a avut în vedere faptul că infracţiunea de tentativă la omor calificat s-a consumat în momentul în care inculpatul a condus pentru prima dată autorismul în direcţia persoanelor vătămate iar nu la momentul final al întregului eveniment fapt cum susţine inculpatul în apărare, neavând relevanţă faptul că acesta nu a mai continuat acţiunile sale după acest moment, respectiv în momentul în care persoana vătămată era întinsă pe asfalt”, a arătat instanța în motivarea deciziei de condamnare. ”Pe de altă parte, nu se poate reţine că inculpatul a împiedicat producerea rezultatului, atitudinea acestuia fiind a părăsi în grabă locul faptei, iar nu de a acorda primul ajutor persoanelor vătămate şi a evita astfel decesul acestora, prezentarea ulterioară la secţia de poliţie neavând relevanţă juridică în această privinţă”.

În schimb în favoarea inculpatului s-a reținut circumstanţa atenuantă a provocării, având în vedere că acesta a comis infracţiunea de tentivă la omor calificat sub imperiul unei puternice tulburări determinată de acţiunea persoanei vătămate de a lovi cu o rangă metalică în autoturismul condus de inculpat, reacţie nejustificată faţă de un conflict verbal iniţial şi care era pe punctul de a se finaliza. Instanţa a opinat în sensul că în lipsa acestei violenţe arătate de persoana vătămată disputa verbală ar fi încetat şi inculpatul ar fi părăsit zona, fără a reacţiona impulsiv sub imperiul stării puternice de emoţie produsă în modalitatea arătată.

Inculpatul a fost condamnat la închisoare pentru patru infracțiuni: șase ani pentru tentativă de omor calificat, șase luni pentru distrugere și alte șase luni pentru altă infracțiune de distrugere, plus nouă luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Decizia a fost luată ieri de Tribunalul Cluj și poate fi atacată cu apel în zece zile dela comunicare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu