Închide

Clujean condamnat la închisoare cu suspendare după ce a luat la bătaie un șofer care i-a atras atenția că a parcat pe locul său, plătește 5.000 euro daune morale

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 05, 2025 0 1056

Un clujean a fost condamnat ieri la doi ani de închisoare cu suspendare pentru lovire după ce a luat la bătaie un șofer care i-a atras atenția că a parcat pe locul său.

Fapta s-a petrecut în 5 august 2022 în jurul orei 15, ziua în amiaza mare. Victima se afla la volanul autoturismului personal, împreună cu soţia sa, și intenționa să parcheze în apropierea imobilului unde locuiește, pe locul de parcare pe care îl deține.Văzând că pe locul de parcare se pregătea să parcheze un autoturism de culoare neagră, persoana vătămată a coborât din mașină și s-a deplasat către acest autoturism, solicitându-i șoferului să elibereze locul deoarece dorește el să parcheze acolo, după care s-a întors spre autoturismul său. Acesta din urmă i-a ignorat cererea și a continuat manevra de parcare, după care, din partea dreaptă-spate, a coborât inculpatul, care s-a deplasat spre locul în care se afla persoana vătămată și a lovit-o de mai multe ori cu pumnul în zona feței, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 30-35 de zile de îngrijiri medicale.

Soția victimei a declarat în instnață că după ce soțul său i-a solicitat șoferului să își mute mașina de pe locul lor de parcare, din autoturismul respectiv a coborât o persoană de sex masculin, a venit lângă persoana vătămată, care se afla între portiera autoturismului și autoturism, i-a adresat amenințări și a lovit-o de mai multe ori cu pumnul în zona feței. Aceasta a mai declarat că a încercat să intervină, observând că soțul său era plin de sânge la nivelul feței, iar inculpatul a fugit la mașină și a părăsit locul incidentului. În cadrul audierii în faţa instanţei, martora l-a recunoscut şi identificat pe inculpat, prezent şi el la termenul de judecată, ca fiind autorul agresiunilor fizice. ”Instanța apreciază că gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului sunt ridicate”, a arătat instanța Judecătoriei Cluj-Napoca în motivarea deciziei de condamnare. ”Astfel, raportat la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și la mijloacele folosite, instanța reține că inculpatul a agresat-o pe persoana vătămată, în mod spontan, în public, pe fondul unui conflict generat de ocuparea abuzivă a locului de parcare al acesteia. Ulterior, inculpatul a recurs la acte de violență asupra persoanei vătămate, manifestând o îndrăzneală deosebită prin conduita adoptată. Instanța are în vedere că inculpatul a comis fapta violentă fără a fi provocat de persoana vătămată, aceasta limitându-se la a-i solicita conducătorului autovehiculului eliberarea locului de parcare”.

Inculpatul a fost condamnat cu suspendare în condițiile în care pedeapsa aplicată nu depășește 3 ani, inculpatul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, inculpatul și-a manifestat acordul în vederea prestării unei munci neremunerate în folosul comunității, iar aplicarea pedepsei este suficientă, chiar și fără executarea acesteia în regim de detenție. ”Conduita inculpatului urmează a fi verificată pe durata termenului de supraveghere, astfel încât se consideră că există toate premisele ca scopul preventiv și educativ al pedepsei să fie atins și prin această modalitate de individualizare a executării. Sub acest aspect, instanța mai reține faptul că inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată. Toate aceste elemente conduc la concluzia că inculpatul nu va comite în viitor alte infracțiuni, cu atât mai mult cu cât acesta va fi supravegheat de un consilier de probațiune pe o perioadă determinată, astfel fiind justificată suspendarea sub supraveghere a pedepsei”, a motivat instanța. ”Astfel, pentru ca inculpatul să conştientizeze gravitatea faptelor sale şi importanţa respectării normelor legale, apreciază că, o perioadă determinată de timp, în procesul de reintegrare socială, inculpatul are nevoie de supraveghere în sensul art. 91 și urm. Cod penal, de sprijin şi consiliere de specialitate pentru evitarea riscului de recidivă, astfel că soluţia de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere este admisibilă şi proporţională cu gravitatea faptelor comise, respectiv corespunde cerinţelor asigurării împlinirii dublului scop, educativ şi represiv al sancţiunii”.

Agresorul a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Victima a primit și daune morale, de cinci mii de euro, în condițiile în care ceruse în instanță 10.000 euro ca daune morale.

Decizia a fost pronunțată ieri de instanța Judecătoriei Cluj-Napoca și poate fi atacată cu apel.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu