Închide

Un clujean a fost arestat preventiv, are dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului și violență în familie

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 04, 2024 0 69

Un clujean a fost arestat preventiv, are dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului și violență în familie.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Dej în urmă cu două zile, e vorba de un bărbat de 41 de ani, din comuna clujeană Mica, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și violență în familie. Polițiștii spun că l-au întâlnit pe minor, un copil de 9 ani, în ziua respectivă în centrul localității, copilul prezenta urme de violență în zona feței. Aceștia au verificat situația și au aflat că în 31 martie copilul ar fi fost agresat fizic de concubinul mamei sale, în timp ce se afla la domiciliu. Bărbatul a fost prezentat ieri instanței Judecătoriei Dej cu propunere de arestare preventivă, însușită de instanță. Polițiștii spun că au informat și Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj.

”În cazul în care observați un copil aflat într-o situație de abuz, indiferent de contextul în care se petrece agresiunea (în familie, pe stradă, la școală etc.) sesizați imediat evenimentul prin intermediul SNUAU 112 sau la cea mai apropiată secției de Poliție”, transmite Poliția. ”Nu există nicio scuză pentru agresiune asupra copiilor. Anunțați autoritățile competente pentru a fi luate măsuri imediate. Agresivitatea manifestată asupra acestora le poate genera traume și marca întreaga copilărie și adolescență”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu