Un bolid de lux aparent furat din Olanda a fost depistat la Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - feb. 10, 2025 0 73

Un bolid de lux aparent furat din Olanda a fost depistat la Cluj.
Polițiștii clujeni au depistat în urmă cu câteva zile un autoturism ”care figura cu o semnalare cu privire la obiect implementată de autoritățile din Olanda”, adică furat din țara respectivă, pus în circulație în Cluj-Napoca. În fapt, în 6 februarie în jurul orei 17 polițiștii de la secția 4 din Mănăștur, în baza unor informații deținute de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au depistat în trafic un autoturism, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, la volanul căruia se afla un bărbat de 38 de ani, din Cluj-Napoca. Autoturismul figura ca fiind dat în urmărire internațională de autoritățile din Olanda. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că autoturismul figura ca fiind furat. Șoferul prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilometru de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier, rezultatul indicând o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice. ”Autoturismul a fost ridicat în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care acesta a ajuns pe teritoriul țării noastre, urmând a se lua măsurile legale ce se impun”, arată polițiștii, care au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și abuz de încredere.