Închide

Un bărbat trans forțat de statul român să trăiască cu două identități și două seturi de acte diferite a dat statul în judecată, la Cluj, cazul a ajuns la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 02, 2023 0 277

Un bărbat trans forțat de statul român să trăiască cu două identități și două seturi de acte diferite a dat statul în judecată, la Cluj, cazul a ajuns la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Arian Mirzarafie-Ahi se numește bărbatul transgender cu dublă cetățenie, română și britanică, care a înaintat o acțiune fără precedent împotriva autorităților române.

Acesta acuză instituțiile statului de refuzul de a-i recunoaște identitatea masculină printr-o procedură administrativă simplă, în baza unei decizii luate de Marea Britanie, care i-a emis deja acte în conformitate cu identitatea lui de gen, după cum arată asociația care îi asigură consultanța juridică, Accept. Documentele au fost eliberate în perioada în care Marea Britanie era încă tratată echivalent cu un stat membru UE. Procesul, care ridică problema încălcării tratatelor, a fost înaintat Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din Luxemburg. ”În acest moment, Arian trăiește cu două identități și două seturi de acte diferite și nu își poate exercita drepturile de cetățean european”, arată asociația.

Cazul lui Arian este primul de această natură înaintat Curții Europene.

Născut în România, Arian s-a mutat împreună cu părinții săi în Marea Britanie, în anul 2008. A obținut apoi cetățenia britanică. Procesul său de recunoaștere legală a identității de gen a început în 2016, la vârsta de 24 de ani, și s-a încheiat cu succes în 2020, când Marea Britanie era încă tratată echivalent cu un stat membru UE.

În 2021, Arian a căutat echivalarea documentelor de identitate britanice în România, dar s-a lovit de refuzul autorităților române de a respecta principiul cooperării loiale și al recunoașterii mutuale între Statele Membre. I-a fost solicitată începerea unei noi proceduri juridice în România, în ciuda faptului că trecuse deja printr-un proces și primise o soluție favorabilă în Marea Britanie. Ca urmare a refuzului primit din partea autorităților, Arian a depus o acțiune în fața instanței din România împotriva Direcției Evidența Persoanelor Cluj, serviciul Stare civilă, împotriva Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (D.E.P.A.B.D.) și împotriva Municipiului Cluj, reprezentat de primarul Emil Boc, arată g4media.ro.

Prin acțiunea sa în justiție, Arian solicită instanței din România să oblige autoritățile la efectuarea schimbării prenumelui și a mențiunilor privind sexul din actele de identitate, precum și eliberarea unui nou certificat de naștere care să corespundă identității recunoscute deja în Marea Britanie.

Înainte de Brexit, Arian putea călători liber în Uniunea Europeană, în baza documentelor sale britanice. În acest moment, el își poate exercita drepturile de cetățean european doar prin intermediul documentelor de identitate românești, acestea fiind însă neactualizate. ACCEPT susține că un incident a avut loc în anul 2018, pe aeroportul din Cluj-Napoca, când Arian a fost supus la un interogatoriu din partea agenților de securitate, în văzul tuturor celorlalte persoane care așteptau să treacă de zona de securitate. Agenții i-au adresat minute în șir întrebări legate de curiozitățile lor personale față de tranziția acestuia, în ciuda documentelor din care reieșea clar că este o persoana transgender. Au folosit expresii cu conotații jignitoare. Au avut o atitudine nepotrivita într-un raport normal dintre autorități, care se află într-o poziție de putere, și cetățean, care se afla în acel moment într-o poziție vulnerabilă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu