Închide

Un bărbat dintr-un oraș din Cluj, reținut de polițiștii din Bistrița după ce ar fi obținut ilegal peste 190.000 de lei din fonduri guvernamentale. Polițiștii au pus sechestru pe două imobile

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 16, 2026 0 31

tenologia informatiei fraude cluj bistrita

Un bărbat de 33 de ani din Câmpia Turzii, județul Cluj, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Bistrița-Năsăud, fiind suspectat că, împreună cu soția sa, ar fi obținut ilegal fonduri guvernamentale nerambursabile. Prejudiciul estimat de anchetatori este de 190.800 de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud au făcut, în 13 august, patru percheziții la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane din județele Bistrița-Năsăud și Cluj, precum și trei percheziții asupra unor autoturisme.

Potrivit anchetatorilor, în 2019, bărbatul din Cluj și soția sa, administrator al unei societăți cu sediul în Bistrița, cu obiect de activitate în domeniul consultanței în tehnologia informației, ar fi accesat și obținut fonduri guvernamentale nerambursabile.

Pentru obținerea finanțării, cei doi ar fi depus documente justificative privind achiziția unor echipamente de la societăți comerciale pe care le-ar fi controlat prin interpuși.

Ulterior, susțin polițiștii, cei doi și-ar fi însușit pe nedrept banii obținuți și nu și-ar fi îndeplinit obligația de implementare efectivă a proiectului la locația din Bistrița, așa cum era prevăzut în documentația depusă.

Prejudiciul a fost calculat la 190.800 de lei.

În urma perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile și documente contabile considerate relevante pentru anchetă.

Pentru recuperarea prejudiciului, polițiștii au instituit sechestru asigurător asupra a două bunuri imobile, în valoare de peste 190.000 de lei.

După audieri, bărbatul de 33 de ani din Câmpia Turzii a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Soția bărbatului este, de asemenea, cercetată în acest dosar.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

foto cover: ilustrativ, sursa https://jurnal-social.ro/

Nici un comentariu

Scrie un comentariu