Închide

Un bărbat a decedat după ce a căzut de la înălțime în această dimineață la Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 27, 2025 0 364

Un bărbat a decedat după ce a căzut de la înălțime în această dimineață la Cluj.

A fost solicitată intervenția echipelor de salvatori de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Cluj, în jurul orei 7 dimineața. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță, care însă nu au putut decât să constate decesul bărbatului. Cazul a fost preluat de Poliție, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Paul Olar, pentru actualdecluj.ro. 

Revenim cu informații.

UPDATE 

Incidentul a fost înregistrat la un imobil de pe strada Ileana Consânzeana, din Cluj-Napoca, un bărbat ar fi căzut de la înălțime. Echipajele de poliție deplasate la fața locului au constatat că persoana în cauză este un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca. Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul bărbatului. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului, precizează Poliția la solicitarea actualdecluj.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu