Un bărbat de aproape 90 de ani, fost deținut politic, printre protestatarii care fac permanență în piața Unirii

Un bărbat de aproape 90 de ani e unul dintre protestatarii clujeni care se află în fiecare zi în piața Unirii de la începutul protestelor, din urmă cu mai bine de o săptămână.

Bărbatul se numește Victor Maghiar, are 89 de ani și de loc e din comuna sălăjeană Bălan. L-am întrebat cum rezistă să vină în fiecare zi în piață – e printre puținii care se află aici în fiecare zi de când un alt protestatar, Sorin Bobiș, a propus să monteze corturi în piața Unirii și să rămân aici până când cade Guvernul Dăncilă. Răspunsul – „starea morală, asta conduce la supraviețuirea mea pentru libertate”.

Victor Maghiar e un cunoscut deținut politic, care a fost închis timp de patru ani în închisoare și dus în lagărele de muncă forțată din Dobrogea.
Maghiar a fost și student, la Facultatea de Istorie a UBB, dar a reușit să termine doar un an de cursuri. A fost arestat în 6 august 1959 pentru „instigare la răscoală armată a poporului român împotriva armatei sovietice și a naționalităților conlocuitoare, și calomnii grave aduse la adresa lui Gheorghe Gheorghiu Dej”. A ajuns la Gherla, și de acolo în lagărele din Dobrogea, unde a muncit la canalul Dunăre-Marea Neagră. În urmă cu patru ani Victor Maghiar a fost săltat de SPP pe holul Casei de Cultură a Studenților, după ce a strigat împotriva fostului președinte Traian Băsescu, aflat la Cluj la un congres al partidului Mișcarea Populară.

A scris în urmă cu 12 ani și o carte, „Drumul robilor”, care vorbește despre experiența sa în închisoare și lagărele de reeducare. E originar din Chendrea Sălajului și, în cei patru ani de închisoare, a trecut prin închisoarea din Gherla și prin coloniile din Balta Brăilei și Periprava în Delta Dunării. Cunoscutul ziarist Virgil Lazăr relata în urmă cu 12 ani, într-o recenzie a cărții sale: „Este o carte halucinantă pe care, după ce o citești pe nerăsuflate, în final te gândești câtă dreptate au avut cei care au meditat asupra vieții și morții, zicând: „să nu-i dea Domnul omului câte poate duce”. Am citit numeroase lucrări care se refereau la iad, și astăzi, lecturând volumele foștilor deținuți politici mă întreb de multe ori, fără să cred că păcătuiesc, dacă nu cumva iadul este pe pământ. Și dacă nu cumva Dumnezeu îi pedepsește pe oameni în acest fel, punându-i să se omoare între ei fără milă?! Paginile scrise de Victor Maghiar înfățișează fațetele mai puțin sau deloc știute de marele public în timpul comunismului pentru că măsurile luate de fosta Poliție Politică de a fi păstrat secretul erau foarte drastice. Așa încât iadul inaugurat de comuniști în țară despre care se zice astăzi, cu destulă îngâmfare, că este sub ocrotirea Maicii Domnului, este descris și de autor extrem de amănunțit, el vădind o memorie prodigioasă, care l-a ajutat să aducă în prim-planul descrierilor numeroși oameni – de la țărani, intelectuali, ostași, ofițeri și până la fețe bisericești. În volum apare numele preotului Augustin Prunduș și al pr. Ioan Bunea, a cântărețului la Opera din Cluj, Doja Tiberiu, a medicului Iubu Mihai (prietenul lui Lucian Blaga – n.r.), a directorului Liceului de Arte din Cluj, Aurel Moțu, pe care i-a întâlnit și cu care a împărțit suferințe fizice și morale inimaginabile, la care au fost supuși de satrapii orânduirii, din nefericire majoritatea dintre ei fiind tot români”.

Un scurt extras din această carte:

„Îmbrăcați numai cu mantalele pe umăr, în cămașă și indispensabili, în pumni și bastoane, deținuții sunt obligați să iasă la muncă pe un ger de -30 -35 grade Celsius. Este scos și căpitanul Duca Ioan (deținut și el – n.r.) cu bocancii în picioare și mantaua pe umeri și raportează lt.maj. Boldea ca el nu poate ieși la muncă că nu poate sta pe picioare. De data acesta maiorul Porfil nu mai poate interveni pentru a-și ajuta camaradul de arme și suferința. La prima lovitură aplicată de lt. maj. Boldea lui Duca, acesta cade jos, iar Boldea începe să-l calce pe Duca Ioan în picioare, dar Duca Ioan nu dădea semne că ar fi în stare să iasă la muncă. Noi plecăm la muncă, iar Duca Ioan rămâne culcat la pământ în grija acestui criminal lt. maj. Boldea Ioan. Seara, la întoarcerea de la muncă, maiorul Porfil își caută ca de obicei camaradul lui de arme și de suferințe să-i vină în ajutor măcar moral. Căpitanul Duca Ioan „refuză” orice ajutor din partea camaradului, căci acum nu mai avea nevoie de ajutorul nimănui. Lt. maj. Boldea Ioan îl trimisese în lumea veșnică, scăpase și de frig și de foame și de recoltatul stufului în Delta Dunării. (…) Am zis cu toții: „Adio camarade Duca, ai scăpat de suferință și-ți vei găsi odihna veșnică într-o groapă comună, alături de alți camarazi de suferință în câmpul viran de la Periprava. Altă crimă a lt. maj. Boldea Ioan””.

Nici un comentariu

Actual de Cluj