Un bărbat a căzut de la etajul I al secției de psihiatrie din Cluj, în această seară
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 28, 2022 0 582
Un bărbat a căzut de la etajul I al secției de psihiatrie din Cluj, în această seară.
E vorba de un bărbat de 35 de ani, care ar fi căzut de la etajul I al secției de psihiatrie a spitalului județean din Cluj. Acesta ar fi căzut pe un plafon din curtea interioară. Polițiștii sosiți la fața locului pentru a constata situația au solicitat sprijinul unui echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj pentru ca bărbatul să fie scos din acea zonă.
”La o primă evaluare, victima a suferit o ruptură a membrului inferior stâng”, au arătat salvatorii. Pentru a ajunge la aceasta, pompierii au utilizat autoscara. Ulterior, bărbatul a fost predat unui echipaj de ambulanță, fiind conștient.
În urma verificărilor, polițiștii au constat că bărbatul în vârstă de 35 de ani, din Zalău, se afla internat în cadrul unității medicale la o secție cu regim deschis. În continuare acesta a fost preluat de un echipaj medical pentru mai multe investigații de specialitate.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
FOTO Complexul Cultural-Recreativ „Trei Lacuri”, inaugurat la Câmpia Turzii / Investiția realizată de Primărie – din bugetul de stat și fonduri europene – se ridică la 10 milioane de euro
oct. 04, 2026 0
-
Boc consideră că muncitorii non-UE ar reprezenta o problemă pentru municipiul Cluj Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază” / Edilul clujean și-a lansat considerațiile fără să prezinte vreun raport sau date certe privind problemele pe care le creează muncitorii străini
oct. 04, 2026 0
