Închide

Un absolvent de Cluj a fost promovat vicepreședinte al entității care administrează Fondul Proprietatea

Economie by Actual de Cluj - feb. 10, 2021 0 362

Un absolvent de Cluj a fost promovat vicepreședinte al entității care administrează Fondul Proprietatea.

E vorba de Călin Meteș (foto dreapta), promovat director general adjunct pentru investiții al entității, după cum precizează azi aceasta într-o informare de presă în care anunță promovarea a trei directori adjuncți. Fondul Proprietatea de administrat de Franklin Templeton. Meteș va avea ca sarcini investițiile legate de activitatea Fondului, precum și pe orice alte investiții ale Franklin Templeton în România și va gestiona relațiile cu alți acționari ai companiilor din portofoliul Fondului.

Meteș lucrează în cadrul Franklin Templeton din 2010, fiind responsabil cu monitorizarea permanentă a companiilor cheie din portofoliul Fondului și a fost membru al consiliului de administrație în mai multe companii de stat și private din sectoarele energiei, industriei și infrastructurii. Meteș a absolvit două facultăți și două cursuri de master la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – Finanțe și bănci și Științe politice, respectiv Bănci și piețe de capital și Managementul organizațiilor politice.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu