Închide

Cum a arătat piața construcțiilor pe cea mai scumpă piață imobiliară din țară în 2020: mii de autorizații de construcție într-un an, în creștere cu sute față de 2019, 2 din 3 autorizații – în mediul rural

Economie by Actual de Cluj - feb. 10, 2021 0 231

Numărul autorizațiilor de construcție pentru clădiri rezidențiale a crescut cu sute anul trecut comparativ cu anul anterior, în județul Cluj, care include cea mai scumpă piață imobiliară din țară, Cluj-Napoca, după cum arată datele Direcției Județene de Statistică.
Astfel, anul trecut în Cluj au fost eliberate un număr de peste două mii de autorizații, mai exact 2.024, în creștere cu aproape trei sute comparativ cu anul anterior. Să menționăm, două din trei autorizații de construcție au fost eliberate în mediul rural – aproape 1.400, față de aproximativ 600. O explicație este și dezvoltarea accelerată a zonei metropolitane a orașului Cluj-Napoca – Florești a devenit cea mai mare comună din țară, cu un număr de locuitori egal cu un oraș. Dezvoltare accelerată se înregistrează și în comunele Baciu, Apahida și Feleacu, iar aceasta de mai mulți ani.
Clădirea rezidențială e considerată acea clădire care e folosită integral sau în cea mai mare parte – peste 50% – pentru locuit.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu