UDMR merge în instanță pentru a-l da jos pe funcționarul cu site controversat pus șef în Primărie peste cultura din Cluj
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - dec. 13, 2017 0 1370
Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării a respins plângerea UDMR privind numirea lui Ionuț Țene în funcția de conducere a Biroului Învățământ Cultură din cadrul Primăriei Cluj. Cu toate acestea, CNCD a recomandat Agenției Funcționarilor Publici ca, pe viitor, în cadrul recrutării funcționarilor publici să se țină cont și de profilul moral al candidatului cu privire la principiile nediscriminării și asigurării egalității de șanse și tratament. Deputatul Csoma Botond a anunțat că UDMR va continua acțiunile și se va adresa instanței împotriva lui Țene, cel care deține site-ul controversat napocanews.ro.
O petiție a fost depusă în primăvara anului la Primăriei împotriva lui Ionuț Țene, pe atunci funcționar în cadrul Biroului de Învățământ Cultură al Primăriei. Prin aceasta se cerea primarului Emil Boc să verifice activitatea sa publicistică în contextul în care ar deține un site naționalist-extremist – napocanews.ro. În plus, edilului i s-a cerut să oprească orice înscăunare a lui Țene în funcția de conducere a respectivei structuri în care activează, după ce vechiul șef s-a pensionat. Între timp, Primăria a organizat concurs pentru ocuparea postului de conducere al Biroului Învățământ Cultură, concurs la care a participat doar Ionuț Țene și pe care l-a și promovat. UDMR și comunitarea evreior din Cluj, dar și alți intelectuali au formulat plângeri împotriva lui Țene și a oficililor Primăriei pentru că au permis ca “o persoană cu vederi extremiste, care a formulat nenumărate jigniri la adresa minorităților naționale, și a făcut apologia Gărzii de Fier și a mareșalului Antonescu, să ocupe postul de conducere al Biroului Învățământ Cultură”.
Peste 100 de intelectuali din Cluj și străinătate, prin voce profesorului Michael Shafir s-au adresat Primăriei și au protestat și ei împotriva desemnării lui Țene ca șef al Biroului Învățământ-Cultură.
În august, deputatul UDMR Csoma Botond s-a adresat și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și Agenției Funcționarilor Publici pentru a contesta concursul organizat de Primărie. „Astăzi (12 decembrie – n.red.) am primit Hotărârea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării în cazul Ioan Vasile Țene. Potrivit hotărârii activitatea publicistică a reclamatului este conformă cu principiile libertății de exprimare. Colegiul director recomandă Agenției Naționale a Funcționarilor Publici ca pe viitor, în cadrul recrutării funcționarilor publici să se țină cont și de profilul moral al candidatului cu privire la principiile nediscriminării și asigurării egalității de șanse și tratament. Vom iniția o acțiune în contencios administrativ cu privire la numirea lui Ioan Vasile Țene într-o funcție de conducere în cadrul Primăriei”, a anunțat deputatul clujean.
Agenția Funcționarilor Publici nu a răspuns încă.
Primăria Cluj a activat comisia de disciplină în cazul Țene, după presiuni de la activiști din societatea civilă clujeană. Deocamdată nu există nicio rezoluție a acesteia.
Mai există și o petiție pe platforma de-clic.ro împotriva instalării lui Țene în funcția de conducere de la Primărie. Această petiție a întrunit deja peste 2500 de semnături.
Despre demersurile împotriva sa, Țene a spus că sunt politizate. El a mai precizat că nu se consideră o persoană extremistă, că i s-a pus o etichetă care n-are nicio legătură cu realitatea și că site-ul său nu conține decât materiale morale și culturale privind Clujul.