Închide

UBB-ul, partidele politice dar și alte instituții de stat ignoră însemnele Centenarului României

ActualitateIstorieRecomandarea redacțieiSinteză știri locale by Actual de Cluj - sept. 08, 2018 0 779

Deși le revine în mod direct sarcina de a promova aniversarea celor 100 de ani de la Marea Unire, principalele instituții și partide din România nu numai că nu se implică în niciun fel în a marca această sărbătoare majoră a națiunii, dar nu îndeplinesc nici măcar cerințele minimale privind popularizarea logo-ului Centenarului. Mai sunt 4 luni până la aniversare, iar Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) a lansat din nou un apel către toate entitățile și structurile publice, și chiar și către entități private, de a promova elementele de identitate vizuală ale Centenarului prin difuzarea/folosirea permanentă conform specificului activităţii entităţii în cauză, inclusiv prin intermediul site-urile lor de prezentare. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 22 adoptată de Guvern în 21 martie/2018,  autorităţile, instituţiile publice şi a instituţiilor din subordinea, coordonarea sau autoritatea acestora au obligaţia indiferent de modalitatea lor de finanţare, ca până la sfârşitul anului 2018 să aplice măsurile de identitate vizuală prevăzute în Ghid.Mai exact este vorba de obligativitatea folosirii pe materialele de comunicare a siglei Centenarului Marii Uniri.

Cine ignoră legea?

Făclia de Cluj a analizat site-urile celor mai importante entități publice din Cluj, și reiese că structuri importante, inclusiv univeristăți și partide, nu folosesc logo-ul Centenarului pe site-urile lor. „Muzeul de Artă din Cluj, instituţie extrem de importantă în spaţiul cultural clujean şi nu numai, subordonată Consiliului Judeţean Cluj, nu şi-a postat pe pagina de internet sigla Centenarului. Contactat telefonic, directorul Muzeului de Artă Cluj, Lucian Năstase Kovacs a declarat că nu ştia că trebuie să promoveze acest element de identitate vizuală dedicat aniversării a 100 de ani de la Marea Unire şi pe site-ul instituţiei, precizând că foloseşte, în schimb, această siglă pe documentele emise de muzeu. El a dat asigurări că problema se va rezolva cât de repede însă, cu toate acestea, vineri nu a putut fi văzută silga ‚’România 100’’ de site.O altă instituţie foarte importată în sfera culturală clujeană este Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu Naţional, instituţie care ar trebui să fie model în ceea ce priveşte promovarea siglei Centenarului. Aceasta nu are însă nici măcar pagină de internet funcţională. Nici pe paginile de internet ale Inspectoratului Poliţiei Judeţene Cluj, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj nu apare sigla Centenarului. De asemenea, acest element vizual lipseşte de pe pagina de internet a Muzeului ‚’Octavian Goga’’ de la Ciucea, a Universităţii de Artă şi Desing din Cluj-Napoca, a Academiei de Muzică ‚’Gheorghe Dima’’, a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‚’Iuliu Haţieganu’’, a Universităţii Tehnice Cluj-Napoca dar și a celei mai mari instituţii de învăţământ superior din ţară, Universitatea ‚’Babeş-Bolyai’’ – scrie Făclia de Cluj. De asemenea, pe niciun site al partidelor parlamentare nu a fost inserată această siglă, deși politicieni de  la partide precum PSD, PNL sau PMP se laudă cu naționalismul pe care îl promovează.

Sunt și instituții care iau în serios prevedrile OUG 22 din 22.03/2018, astfel că sigla Centenarului e foarte vizibilă pe site-urile     Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘’Avram Iancu’’ din Cluj-Napoca,  Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Şcolii de Artă ‚’Tudor Jarda’’, Centrului de Creaţie Populară şi al Bibliotecii ‚’Octavian Goga’’, Consiliului Județean Cluj. Printre instituţiile care au înţeles să respecte prevederile legale cu privire la identitatea vizuală legată de anul Centenarul se mai numără Prefectura Cluj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj. dar dincolo de prevederile legale există simţul civic. Primăria Cluj și-a schimbat recent site-ul, iar sigla Centenarului a fost postată într-un colț, în josul paginii, destul de greu de depistat.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu