Închide

UBB face bază academică la malul mării după ce cumpără cu un milion de euro un complex turistic de care Statul vrea să scape din 2007

EducaţieTop News by Mihai Prodan - iul. 20, 2021 0 3435

Cea mai mare universitate din țară își face bază academică la Neptun, după ce a cumpărat o clădire la malul mării, Complex Restaurant Dunărea, pentru un milion de euro.

Universitatea ”Babeș-Bolyai” a cumpărat clădirea cu peste 800.000 de euro, plus TVA, mai exact 865.000 euro plus TVA, adică peste un milion de euro, de la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), actele au fost semnate doar în urmă cu câteva zile.

În fostul complex turistic din Neptun, UBB vrea să facă o stațiune științifică a UBB, cu funcții educaționale, cercetare-dezvoltare și de relație cu societatea. ”Noi țintim proiecte comune cu autoritățile locale, deoarece experiența a arătat că prezența academică a UBB în diverse localități ale țării le dinamizează socio-economic și spre avantaje competitive, cu impact pozitiv apoi asupra bunăstării populației”, arată rectorul UBB Daniel David.

Universitatea din Cluj e cea mai mare comunitate academică din țară și are în prezent alte șase stațiuni de cercetare științifică sau academice: Stațiunea științifică Arcalia în Bistrița-Năsăud, Stațiunea Științifică Danubius în Caraș-Severin, Centrul de Cercetări Biologice din Jibou din județul Sălaj, complexul Beliș din Cluj, Baru în Hunedoara, respectiv Baza Didactică, Arheologică și de Cercetări Interdisciplinare ”Hadrian Daicoviciu” din Hunedoara).

Să mai spunem că Statul Român, prin RA-APPS, încearcă să vândă complexul din Neptun încă din 2007, atunci acesta costa trei milioane de euro, adică 2,65 milioane plus TVA. Nu s-a găsit cumpărător decât în 2021, la o treime de preț. Complexul, aflat chiar la drumul principal din stațiune, are un teren de aproape 4.700 de metri pătrați și cuprinde o clădire cu trei nivele, cu suprafață utilă de peste 2.600 de metri pătrați.

Mai precizăm că UBB a cumpărat în acest an un hotel în Cluj, Opera Plaza, pentru peste 9 milioane de euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.