Închide

UBB anunță că reia analiza lucrării de doctorat a ministrului Bode, după ce jurnalista Emilia Șercan arată că e plagiată 20%, și nu 3% cât arătase comisia de etică

EducaţieTop News by Actual de Cluj - nov. 24, 2022 0 122

Universitatea ”Babeș-Bolyai” anunță că reia analiza tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, după ce azi jurnalista Emilia Șercan  a arătat că aceasta e plagiată în pondere de aproximativ 20%, și nu doar 3% cât arătase anterior comisia universității care a analizat lucrarea.

”Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat act de noile informații apărute în spațiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul în teza domnului Lucian Bode. Așa cum s-a angajat public pornind de la bunele practici internaționale de a aborda integritatea cu integritate, Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat și va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informații, după practici și mecanisme academice de referință, dincolo de analizele și dezbaterile sociale sau politice absolut naturale într-o democrație”, arată UBB. Universitatea mai arată că, având în vedere interesul public față de acest caz, va coopta în analiză și experți internaționali independenți. ”Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare când există în spațiul public dovezi clare și doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală și contrară prezumției de nevinovăție, depășind și practicile academice standard. De asemenea, pornind de la bunele practici internaționale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesați”, arată universitatea.

Citește și:

Jurnalista Emilia Șercan: Bode și-ar fi plagiat lucrarea de doctorat la UBB în proporție de aproximativ 20%, și nu 3% cât a arătat comisia de etică a universității

Nici un comentariu

Scrie un comentariu