Închide

U Cluj s-a reunit și începe pregătirea noului sezon în liga a II-a. Toți jucătorii au fost testați pentru coronavirus

Sport by Actual de Cluj - iul. 02, 2020 0 163

Universitatea Cluj o ia de la capăt, după un final de campionat agonizant, terminat pe locul 14. Echipa clujeană a reînceput antrenamentele. Toți jucătorii și membrii stafului au fost testați pentru coronavirus, testele ieșind negative.

Dacă în urmă cu jumătate de an, managerul Adrian Falub spera încă la o promovare, obiectivul Universității s-a schimbat.

„Noi trebuie să construim ceva aici, este al treilea an în Liga 2 și eu zic că trebuie să facem o construcție diferită față de ce s-a încercat până acum. Ultimele două sezoane au început cu o construcție artificială. Nu am fost pregătiți de promovare și nu am avut nici un lot care putea promova, nici în primul sezon, nici în al doilea. Noi trebuie să construim o echipă. Ne bazăm foarte mult pe ce producem la centrul de copii și juniori, deoarece eu zic că sunt jucători ce vin din urmă și se pot impune la prima echipă. Dacă reușim să facem o construcție solidă, vom reuși să promovăm, dacă nu în acest sezon, anul viitor sau peste doi ani. Eu garantez însă că FC Universitatea Cluj va ajunge în prima ligă, însă nu într-un mod artificial sau pompieristic cum s-a încercat până acum. Eu cred că vom realiza o echipă cu jucători foarte talentați ce au fost crescuți de clubul nostru. Cel mai important lucru este să ne recăpătăm identitatea, întrucât în ultima perioadă ne-am pierdut puțin identitatea din punct de vedere sportiv, transferând „mercenari”, când în prima ligă sunt foarte mulți jucători crescuți la Cluj. Din punct de vedere financiar situația este stabilă, iar clubul nu are probleme”, a spus Falub, potrivit site-ului oficial al clubului.

Despre perioada de pandemie şi revenirea la normalitate:

„Niciodată în istoria fotbalului nu cred că a existat o pauză atât de lungă. Până la primul meci oficial vom avea mai mult de șase luni fără joc, iar asta va face situația mai dificilă pentru toată lumea sau cel puțin pentru echipele care până la începerea campionatului nu vor mai avea parte de meciuri oficiale. Am făcut un test COVID-19, iar din punctul acesta de vedere nu există probleme. Astăzi este prima zi de antrenament și sper că nu vor fi probleme de ordin fizic și toată lumea e sănătoasă. Avem opt săptămâni până la începerea campionatului și trebuie să ne organizăm.”

„E imposibil de jucat în aceste condiții, fără spectatori. Sper că situația se va remedia în cea mai scurtă perioadă, deoarece eu cred că nu există fotbal fără fani în tribune. Fotbalul se joacă pentru spectatori, iar fără ei nu mai este interesant. Jucătorii sunt și ei afectați la nivel mental de absența oamenilor din tribune, e mai greu să te concentrezi și orice meci se aseamănă cu un amical.”

Despre programul echipei:

„Am făcut un program de meciuri amicale, însă acesta poate suferi modificări în funcție de modul în care evoluează pandemia. Am realizat în această perioadă de pauză un program cu ajutorul preparatorului fizic, însă sunt conștient că nu se poate compara cu sesiunile normale de antrenament. Contează că jucătorii au fost activi și urmează să realizăm teste pentru a vedea parametrii la care se află fiecare.”

„Mă voi uita la meciurile echipelor angrenate în lupta pentru promovare, deoarece îmi doresc să văd la ce nivel au ajuns, poate putem învăța ceva din ce au făcut alții. Vom încerca să luăm aspectele bune de la cei care vor promova.”

Despre sezonul 2020/2021:

Despre transferuri şi plecări de la echipă:

„La capitolul sosiri, a venit Muțiu, deoarece împrumutul lui Dur-Bozoancă de la Viitorul a expirat. A plecat Rareș Takacs, contractul său aflându-se la final și am decis de comun acord să nu prelungim înțelegerea, iar în această situație sunt și alți jucători. Sperăm ca în cel mai scurt timp să realizăm și alte transferuri, însă eu nu cred că vor veni foarte mulți jucători, obiectivul principal fiind să construim o echipă cu jucători din propria pepinieră. În ceea ce privește lotul de jucători, am mai avea nevoie de un fundaș central și să umplem golurile de la mijloc. Suferim foarte mult la capitolul mijlocașilor centrali, nu am avut jucători pe aceea poziție nici în iarnă, nici sezonul trecut. Suntem în discuții cu anumiți jucători, însă nu sunt nume spectaculoase. După cum am mai spus, ne propunem să construim o echipă cu jucătorii talentați pe care îi avem noi aici. Dintre jucătorii străini a mai rămas doar Miguel Inacio care avea o înțelegere destul de importantă din punct de vedere financiar, însă a înțeles situația și a fost de acord cu reducerea contractului. Deocamdată el este plecat acasă, în Portugalia, până sâmbătă, deoarece el a rămas în Cluj cât a durat starea de urgență și nu a avut vacanță. Am discutat și cu Dorin Goga și va rămâne la echipă.”

Despre formatul campionatului viitor:

„Din ce am înțeles, Federația Română de Fotbal ia în calcul un campionat cu 23 de echipe sau două serii cu 11 și 12 echipe. Eu personal aș prefera două serii. După cum s-a văzut și în ultimele două sezoane cu câte 20 de echipe, au fost echipe care au renunțat in fiecare sezon, iar acest sistem este dificil de realizat. E mult mai oportun un sistem cu două serii în care fiecare echipă poate duce campionatul la final.”

  • Nici un comentariu

    Scrie un comentariu

    Articole similare