Închide

Campioana CFR Cluj, învinsă pe propriul teren de Universitatea Craiova, 2-3

Sport by Actual de Cluj - iun. 28, 2020 1 237

Campioana CFR Cluj a fost învinsă pe propriul teren de Universitatea Craiova, 2-3 în această seară în Gruia.
Universitatea Craiova se apropie astfel la un singur punct diferență de liderul CFR Cluj, care înregistrează prima înfrângere pe teren propriu de aproape doi ani, din 2 septembrie 2018, când a fost învinsă de FC Viitorul, 1-2.
Aceasta e prima înfrângere a CFR-ului în acest sezon de campionat după șapte victorii și șapte rezultate de egal.
Universitatea Craiova a deschis scorul în min. 9 prin Elvir Koljic, iar după pauză, în min. 55, Valentin Mihăilă a majorat diferența pe tabelă. Cinci minute mai târziu Ciprian Deac a înscris primul gol pentru gazde iar Vinicius a marcat cu capul în min. 70 pentru 2-2. Golul care a consfințit rezultatul final a fost marcat de Alexandru Cicâldău în min. 87.

Tehnicianul clujenilor, Dan Petrescu, după meci: ”Pentru mine ca antrenor este prima înfrângere. Aveam 37 de meciuri fără înfrângere înainte de acest meci. Pentru mine e foarte greu de digerat, dar trebuia să vină o dată și această înfrângere. La cald e greu de vorbit prea mult, nu am luat niciodată trei goluri acasă, indiferent cu cine am jucat, mai ales că am revenit extraordinar de la 2-0. Și pentru că am riscat foarte mult cu schimbările s-a văzut, am primit golul 3 prea ușor”.

Un comentariu

Scrie un comentariu