U Cluj o spulberă pe Petrolul Ploiești și bifează al doilea succes al sezonului
Sport by Catalin Suciu - sept. 20, 2019 1 447
Universitatea Cluj a învins-o categoric pe Petrolul, la primul meci disputat în acest sezon pe Cluj Arena.
Echipa clujeană a făcut spectacol pe Cluj Arena și s-a impus cu 4-0, marcând toate golurile în repriza a doua. Gavra a deschis scorul, iar Florescu l-a majorat din lovitură de la unsprezece metri, penalty contestat aiurea de oaspeți, în urma căruia antrenorul Flavius Stoican a fost eliminat pentru proteste.
Taub a marcat și el, iar tabela a fost închisă în prelungiri de Florin Burghele. E primul succes înregistrat de studenți după o serie neagră de patru înfrângeri și al doilea în campionat. Universitatea a urcat pe locul 15, cu 6 puncte.
asa mai merge.
O repriza a doua care arata ca la U se poate.
Sa nu se culce acum pe o ureche si sa ramana conectati la joc.
Bravo !!!