Închide

U-BT, la o victorie distanță de un nou titlu de campioană

Sport by Actual de Cluj - iun. 01, 2022 0 144

U-Banca Transilvania este la o victorie distanță de un nou titlu de campioană. Universitatea a câștigat meciul trei al finalei cu CSO Voluntari. Confruntarea s-a desfășurat la Sala Gabriela Szabo și a fost adjudecată de echipa lui Mihai Silvășan cu scorul de 92-84, arată site-ul oficial al clujenilor.

Jucătorii clujeni au pornit ca din pușcă în meci, iar Ștefan Grasu a marcat pentru 2-10 în minutul 2. Ulterior, Stipe ne-a desprins la 3-14, forțându-l pe tehnicianul celor de la Voluntari să ceară time-out. Întreruperea a avut efect pentru gazde, care s-au apropiat pe tabelă. Totuși, U-Banca Transilvania a evoluat cu intensitate pe ambele faze și a încheiat primul sfert sub adăpostul a șapte lungimi, 15-22. Gotcher a înscris de la mare distanță, 30-35, dar Patrick Richard a oferit imediat o replică. Am spart adesea defensiva adversarilor, așa că Elijah Stewart a marcat coșuri spectaculoase, multe dintre acestea fiind slam-dunk-uri.

Drept urmare, la pauză am beneficiat de 14 puncte avantaj și am menținut un ritm ridicat și în partea secundă. Brandon Brown a adus precizie jocului, în vreme ce Stewart și Richard și-au făcut treaba din punct de vedere ofensiv. Nu trebuie omis nici aportul defensiv al lui Karel Guzman, care nu s-a refăcut în totalitate după accidentarea suferită în semifinale. Totodată, Nandor Kuti a evoluat curajos și a liniștit apele cu o triplă, 64-79. De-a lungul confruntării, U-Banca Transilvania a avut 17 puncte avantaj și nu a întâmpinat emoții pe final.

Cele două se reîntâlnesc joi, 2 iunie, de la ora 19:30. 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania:

„A fost o partidă dificilă, ca și celelalte din această serie. Jucăm cu o echipă bună, care teoretic nu avea multe de pierdut înaintea finalei. Mă bucur cum am reacționat după înfrâgerea de acasă. Una e să pierzi când dai totul pe teren și alta e când joci foarte prost. Asta s-a întâmplat la Cluj, nu am avut atitudine, inteligență, și am pierdut. Am venit aici cu altă față, am schimbat puțin și din punct de vedere tactic. Kuti a făcut un efort senzațional, a schimbat energia meciului. Asta trebuie să jucăm și joi, suntem o formație fizică și vrem să ne folosim de acest avantaj. Nu intrăm doar pe teren sperând că adversarul ne va da meciul. Nu este nimic terminat, de abia așteptăm meciul de joi.”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu