Închide

U BT, învinsă dramatic la Sibiu în al treilea meci din play-off

Sport by Catalin Suciu - apr. 25, 2016 0 252

Echipa clujeană spera să tranșeze calificarea în semifinalele campionatului la Sibiu după două victorii obținute în fața lui CSU pe teren propriu.

U BT a început mai bine jocul, și-a adjudecat primul sfert cu 22-17, dar gazdele au revenit în următoarele, recuperând încet diferența. Iar în sfertul al patrulea, sibienii au reușit să se impună, tabela indicând în final 93-91 în favoarea gazdelor. Pentru Universitatea urmează un alt meci la Sibiu miercuri, iar în eventualitatea în care îl va pierde, calificarea în semifinalele Ligii Naționale se va decide la Cluj.

Dykes și Pasalic au înscris câte 19 puncte, fiind cei mai buni marcatori de la U BT. De departe, omul serii a fost Gilbert, de la Sibiu, autor a 25 de puncte.

”Felicit echipa Sibiului pentru dăruire, pentru felul în care au jucat. Noi am avut meciul în mâini, dar sibienii au înscris, au fost foarte exacți de la linia de trei puncte și strategia noastră pe final de a trimite un jucător care are procentaj foarte mic la linia de libere nu a funcționat. Am mai fi avut posibilitatea unui time-out, însă cred că Sibiul aștepta acest lucru și am vrut să îi surprindem, însă nici în faza de la final nu s-a fluierat fault, așa cum nu s-au fluierat foarte multe lucruri în acest meci, pe care eu nu pot să le înțeleg, însă alte foruri și alți oameni trebuie să se ocupe de aceste lucruri. Am avut în sfertul al patrulea câteva libere foarte importante pe care nu le-am fructificat, un lay-up foarte prețios pe care pe final nu l-am înscris, sunt puncte pe care trebuia să le marcăm. Ne asumăm lucrurile noastre, însă acest meci trebuia să fie unul normal din toate punctele de vedere. Sigur, este presiune, fanii, toată lumea vrea să câștige și e de înțeles, însă sunt niște limite care cred că s-au depășit. Au fost multe situații dubioase, însă trebuie să nu uităm că au jucat două echipe care și-au dorit foarte mult victoria, a fost un spectacol sportiv, a câștigat astăzi Sibiul, să vedem miercuri ce se va întâmpla”, a spus după meci antrenorul Marcel Țenter, potrivit u-bt.ro
Următorul meci va avea loc miercuri, 27 aprilie, cu începere de la ora 20:00.

foto: u-bt.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.