Închide

U Alexandrion întâlnește diseară nou-promovata Alba Sebeș, după 2 înfrângeri și 2 victorii în campionat

Sport by Actual de Cluj - sept. 18, 2015 0 277

Handbalistele de la “U” Alexandrion întâlnesc diseară în deplasare HC Alba Sebeş, într-un duel din etapa a V-a a Ligii Naţionale.

„Studentele” abordează meciul după ce în etapa trecută au fost învinse la limită, 30-28 de HCM Roman și a acumulat până acum doar șase puncte în clasament, după două victorii și două înfrângeri. De cealaltă parte HC Alba Sebeș, ca nou-promovată, a pierdut toate meciurile disputate până acum, împotriva CS Unirea Slobozia, CSM Bucureşti, HCM Baia Mare şi CS Măgura Cisnădiei.

„Mergem cu toată încrederea pentru un rezultat pozitiv, asta însemnând victoria. Fetele chiar au un moral foarte bun și cred că debutul de campinat ne confirmă starea de bine a lucrurilor. Meciul va fi unul foarte dificil având în vedere că este joc de deplasare, Sebeșul își dorește să facă un meci bun în fața propriilor suporteri, dar cu toate acestea și cu multe altele pe lângă, ne dorim doar victoria, vizăm cele trei punce”, a declarat antrenoarea handbalistelor universitare, Carmen Amariei, pe site-ul clubului.

Meciul începe la ora 18 în Sala Sporturilor Florin Fleşeriu din Sebeş.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare