Închide

„Twitterwall in real life”: găselnița Electric Castle pe care n-o găsești la niciun alt festival și ce a făcut-o populară printre zecile de mii de festivalieri

ActualitateTop News by Actual de Cluj - iul. 18, 2017 0 1610

Neobișnuit la un festival: dacă vă amintiți scurta perioadă în care erau populare twitterwall-urile – cam în aceeași perioadă în care era popular și Twitter – aflați că festivalul Electric Castle, ce a avut loc în weekend la Cluj, a avut un „twitter wall in real life”, un zid de mari dimensiuni din schele, cu mesaje către festivalieri – o idee originală, pe care n-o găsiți și la alte festivaluri.

Am vorbit cu unul dintre organizatori, Andi Vanca, ce spune că ideea acestui panou – ce a apărut în acest an pentru prima dată la festival – le-a venit chiar lor. „Inițial voiam un mesaj mare, „Welcome to Electric Castle”, dar apoi ne-am gândit „hai să avem o chestie mai interactivă, pe care să punem și mesajele oamenilor”. Noi i-am zis EC Billboard”. Mare parte dintre mesajele de pe acest „billboard”, foarte populare printre festivalieri care s-au fotografiat cu ele, au fost montate de organizatori, dar o parte dintre ele au venit și de la cei prezenți. „Am scris pe Facebook, oamenii lăsau comentarii și foloseau hashtag-urile; dintre mesaje am ales câteva și le-am pus pe billboard”. Mesajele au fost montate manual: trei alpiniști utilitari se urcau de mai multe ori pe zi pe schelă și schimbau literele. I-am cerut lui Vanca să ne spună care dintre mesajele festivalierilor i-au plăcut mai mult și spune „What a time to be alive!”, „I’m OK mom. Don’t worry!” și „Socks off, dancing shoes on”. Mesajul de încheiere a festivalului e și el printre favorite, căci l-a menționat primul: „1 more thing – it’s been emotional” (foto). Am mai văzut și „Winter is coming”, în ultima zi a festivalului – un mesaj cu referire la anticipatul nou sezon al foarte popularului serial Game of Thrones.

Image may contain: one or more people, sky and outdoor

Image may contain: sky and outdoor

Image may contain: 3 people, people smiling, sky and outdoor

Image may contain: sky, cloud and outdoor

Întreg acest billboard nu a costat mare lucru, adaugă Vanca: schelele, numite layer, „care oricum erau în festival” pentru că astfel de schele erau folosite și în alte locuri, plus producția literelor și salarile celor trei alpiniști utilitari.

Amintim, a cincea ediție a festivalului Electric Castle a avut loc în weekend pe domeniul castelului Banffy de la Bonțida; e unul dintre cele mai populare festivaluri din țară, cu zeci de mii de participanți în fiecare zi – de exemplu, în ultima zi a festivalului organizatorii spun că aici au fost 41.000 de oameni.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu