Turnurile sunt aduse înapoi în Florești, lângă parcul Sportiv/Cine le propune și cum văd specialiștii din Comisia de Urbanism a Consiliului Județean construirea pe terenurile libere din zona Sub Cetate
AdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - mai 29, 2025 1 1294

Un proiect urbanistic pentru construirea unui ansamblu imobiliar cu turn inclus, lângă noul parc sportiv din Florești, pe un teren de 2,7 hectare, care ar urma să deservească 1400 de locuitori și să genereze o încărcare de cel puțin 950 de mașini a fost adus în atenția publică în Comisia de Urbanism a Consiliului Județean de proiectanții de la Trans Form a arhitectului Vlad Negru, membru în această comisie, dar și în cea de la Primărie.
Investitor este compania Transinvest (promovare și dezvoltare imobiliară) deținută de doi frați din Republica Moldova implicați în producția de încălțăminte, frații Tighinean, stabiliți în urmă cu mulți ani în Cluj, cei care au dezvoltat și externalizat brandul de papuci Ecco. Prima prezentare a acestui proiect, însoțit și de un video care simula volumetric ansamblul, integrândul în zonă, i-a făcut pe specialiștii din comisia de urbanism să „mustăcească” în cadrul prezentării. Aceasta, deoarece, chiar dacă planșele au fost colorate cu mult verde, proiectul este unul foarte agresiv cu zona în care este propus. În plus, s-a propus și o pârtie de sanie de 1700 de metri, ca un atuu al proiectului.
Din respect pentru profesionalismul arhitectului Vlad Negru, atât arhitectul-șef al județului, Claudiu Salanță cât și alți specialiști din Comisie au evitat să „demoleze” propunerea din start, așa cum au dat de înțeles că ar fi trebuit să o facă și au preferat să o amendeze elegant. De altfel și Vlad Negru a spus că intenția sa principală a fost să deschidă public discuția despre dezvoltarea zonei (prezentarea publică a fazei de oportunitate a proiectului) și a venit cu această primă propunere – un ansamblu urban cu blocuri de până la P plus 16. Potrivit datelor furnizate de proiectant în cadrul discuțiilor din comisie, ansamblul ar urma să aducă un plus de.1400 de locuitori și o încărcare de 950 de mașini care după anul 2032 când se preconizează că proiecte din proximitatea ansamblului cum ar fi metroul sau centura metropolitană vor fi finalizate și aglomerarea traficului n-ar mai trebui să constituie o problemă.
Arhitectul a mai menționat că, din punctul său de vedere, viitorul dezvoltării în Florești implică tratarea nu ca localitate rurală ci ca o zonă urbană policentrică, împărțită în cartiere, fiecare cu specificul lor, interconectate între ele. „Nu pornim de la niciun CUT pentru că în Florești nu există PUG în vigoare. Venim cu un Coeficient de Utilizare a Terenului de 3”, a mai spus arhitectul Vald Negru.
Deși pe planșe, ansamblul simulat arăta spectaculos, colorat cu mult verde, cu copaci maturi chiar puși și pe blocuri, arhitecții din comisie, inclusiv arhitectul-șef, au arătat că el ar aduce multe neajunsuri și așa mult prea construitei zone în care este propus dar, chiar, viitorilor locuitori care se vor muta aici. „Cum discutam mai demult când primarul din Florești ne-a chemat să ajutăm pe partea de urbanism în localitate și ne-a consultat ce trebuie făcut. Am spus atunci că orice PUZ care se face în Florești ar trebui să rezolve din problemele existente, nu să aducă alte probleme”, a atras atenția arhitectul-șef Claudiu Salanță în cadrul discuțiilor din ședința online a Comisiei de urbanism din 28 mai.
Acesta a adăugat că, la o asemenea dezvoltare propusă, traficul generat nu ar putea fi descărcat nicio clipă pe strada Sub Cetate sau pe alte artere din zonă, fără o conexiune cu strada Crizantemelor, Răzoare și centura metropolitană a Clujului, realizată de către beneficiar, în colaborare cu Primăria Florești.
De asemenea, a mai semnalat arhitectul-șef, zona are nevoie de o funcțiune de învățământ, de una de sănătate sau de o zonă extinsă de birouri preluată de clădirea mai înaltă.
Din respect pentru arhitectul Vlad Negru și restul specialiștilor din comisie au păstrat aceeași eleganță. “Ar trebui ca noi din această comisie să generăm modele de dezvoltare. Personal și eu susțin o dezvoltare pe verticală în Florești, în detrimentul blocurilor parter plus un etaj înșirate pe stradă. Dar, aici s-ar impune una cu două trei accente în peisaj, fără alte adaosuri”, a arătat arhitectul Horațiu Răcășan, cu subînțeles că în forma propusă, proiectul e departe de a constitui un model.
Arhitecta Alice Oprică a arătat că, fiind o zonă cu declivitate, amenajarea blocurilor propuse va avea nevoie de ziduri de sprijin care vor bloca accesul locuitorilor spre pădure, că comportă probleme de însorire și are nevoie de o altă abordare în privința spațiului public propus.
“Ne-ați obișnuit cu studii de fundamentare bazate pe mai multe date, atunci când prezentați un proiect. De la dotări, la școli. Vrem să vedem aceleași standarde ca în cadrul altor proiecte și atunci, cu siguranță, altele ar fi discuțiile chiar și cu primăria. Ca o mică anecdotă, față de perioada 2007-2008, când dumneavoastră propuneți un turn parter plus 16 etaje, sunteți mic. – p plus 16 sunteți mic. Am avut propuneri de parter și 32 de etaje în Florești. Unde acum avem turnurile cu 12 etaje rotunde, în trecut aveam aprobate turnuri cu parter și 24 de etaje”, a mai spus arhitectul-șef al județului.
Vlad Negru s-a declarat încântat că cei din comisie susțin turnurile și a mai precizat că a avut în vedere și o astfel de varintă, cu turnuri legate între ele cu niște corpuri parter și două etaje.
De cealaltă parte, Alice Oprică i-a amintit că, ca un proiect în zona respectivă să fie acceptat, ar trebui să revină modificat, radical. „Vreau să precizez aici că dezvoltările pe care le-ați propus chiar dumneavoastră în Baciu nu au evoluat în sensul celor discutate aici în comisie și nici în beneficiul tuturor, așa că acum ar fi de bun augur să se se vină cu o altă variantă”, a mai spus arhitecta. Detalii despre proiectul propus de biroul arhitectului Vlad Negru în Baciu – Proiectul imobiliar cu 1600 de apartamente din comuna Baciu primește undă verde la Comisia de Urbanism a Consiliul Județean
În final, arhitectul-șef al județului a propus amânarea proiectului iar comisia a acceptat acest lucru, cu o abținere și un vot nefavorabil.
Transinvest este compania care aparține fraților Tighinean, din Soroca, Republica Moldova, mutați de multă vreme la Cluj. Victor și Anatolie au dezvoltat împreună o afacere cu pantofi, iar Victor Tighinean conduce filiala românească a retailerului de încălțăminte Ecco Shoes, după cum a arătat media9.ro. Transform a propus pentru același beneficiar și a primit avizul de la Primărie pentru construirea unui imobil de birouri “futurist” pe strada Decebal din Cluj-Napoca.
Pe str Sub Cetate se i-a apa si curentul tot la doua saptamani, de Paste si Craciun la fel , nu fac fata la cate blocuri sunt si mai contruiti, ajungem sa primim curent si apa cu ratia la pe vremea dinainte de 1989.
Ganditi cand dati asemena aprobari . (Sau va ganditi doar la plicurile pe care le primiti).
Rusine