Închide

Tribunalul Cluj e de departe cel mai aglomerat din subordinea Curții de Apel Cluj, după cum arată datele bilanțului Curții pentru anul trecut, publicat azi, o treime din dosarele noi sunt la Cluj

ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 28, 2024 1 113

Tribunalul Cluj e de departe cel mai aglomerat din subordinea Curții de Apel Cluj, după cum arată datele bilanțului Curții pentru anul trecut, publicat azi.

În subordinea Curții de Apel Cluj se află cinci tribunale: Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj și Maramureș, plus Tribunalul Specializat Cluj, care judecă procese de natură economică. Anul trecut pe rolul celor cinci tribunale aflate în raza de competenţă a Curţii de Apel Cluj,au fost înregistrate 30.236 dosare, dintre care mai bine de o treime doar la Tribunalul Cluj. La Tribunalul Bistriţa-Năsăud, numărul cauzelor nou intrate a fost de 5.894 dosare în anul 2023, cu 443 dosare mai puţine în raport cu anul 2022, când s-au înregistrat 6.337 dosare şi cu 115 dosare mai puţine faţă de anul 2021, când cifra a fost de 6.009 dosare.
La Tribunalul Cluj, numărul cauzelor nou intrate a fost de 12.058 dosare în anul 2023, cu 837 dosare mai mult faţă de anul 2022, când s-au înregistrat 11.221 dosare şi cu 1.089 dosare, mai mult faţă de anul 2021, când s-a înregistrat un număr de 10.969 dosare.

La nivelul Tribunalului Specializat Cluj, numărul dosarelor nou intrate a fost de 2.786 dosare în anul de referinţă, valoare mai mică cu 631 dosare faţă de anul 2022, când au fost înregistrate 3.417 dosare şi cu 581 mai puţine dosare faţă de anul 2021, când s-a înregistrat un număr de 3.367 dosare.

La Tribunalul Maramureş, numărul cauzelor nou intrate a fost de 6.412 dosare în anul 2023, cu 365 dosare mai puţine faţă de anul 2022, când s-au înregistrat 6.777 dosare şi cu 58 dosare mai puţine faţă de anul 2021, când s-a înregistrat un număr de 6.470 dosare
În cazul Tribunalului Sălaj, numărul cauzelor nou intrate a fost de 3.086 dosare în anul 2023, cu 15 dosare mai multe faţă de anul 2022, când s-au înregistrat 3.071 dosare şi cu 111 de dosare mai puţine faţă de anul 2021, când s-a înregistrat un număr de 3.197 dosare.

”Constatăm că doar la Tribunalul Cluj şi Tribunalul Sălaj a existat în cursul anului 2023 o creştere a numărului dosarelor nou intrate, la restul tribunalelor numărul dosarelor nou intrate fiind în uşoară scădere”, arată bilanțul.
Volumul total al cauzelor de soluţionat, la nivelul tuturor tribunalelor arondate Curţii de Apel Cluj, a fost de 47.399 dosare, rezultat
prin însumarea numărului de dosare intrate în cursul anului, 30.236, cu numărul de dosare nesoluţionate la sfârşitul anului precedent, de 17.163 dosare.

Anul trecut la Tribunalul Cluj, numărul dosarelor de soluţionat a fost de 17.816, faţă de 16.343 dosare în anul 2022 şi 16.589 dosare în
anul 2021.
La Tribunalul Maramureş, numărul dosarelor de soluţionat a fost de 10.967 în anul de referinţă, faţă de 10.880 dosare în anul 2022 şi 10.512 dosare în anul 2021.
La Tribunalul Bistriţa–Năsăud, numărul dosarelor de soluţionat a fost de 8.870 în anul de referinţă, faţă de 9.761 dosare în anul 2022 şi 8.706 dosare în anul 2021.
La Tribunalul Specializat Cluj, numărul dosarelor de soluţionat a fost de 5.481 în anul de referinţă, faţă de 6.190 dosare în anul 2022 şi 6.036 dosare în anul 2021.
La Tribunalul Sălaj, numărul dosarelor de soluţionat a fost de 4.265 în anul de referinţă, faţă de 4.385 dosare în anul 2021 şi 4.280 dosare în anul 2021.

Un comentariu

  1. Sa se reînființeze SIPA sa știm și noi adevarul nu vrăjeli…cum adică?? pai dacă la judecătorie se dau termene pe anul 2025..asta înseamnă ca instanță superioara adică Tribunalul ..în curând va soma

Scrie un comentariu

Articole similare