Închide

Trei premii pentru Cluj – cel mai bun spectacol, cea mai bună actriță în rol principal și cel mai bun actor în rol secundar – la gala UNITER

Cultură by Actual de Cluj - sept. 22, 2020 0 393

Premiul pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună actriță într-un rol principal și cel mai bun actor în rol secundar, din ultimul an, au ajuns la Cluj, în cadrul galei de aseară a UNITER.

Cel mai bun spectacol al anului 2019 a fost considerat de juriu ”Chiritza în concert” după Vasile Alecsandri și Matei Millo, un spectacol-concert de Ada Milea pe scena Teatrului Național din Cluj.
Premiul pentru cea mai bună actriță în rol princopal l-a primit actrița Anca Hanu de la Teatrul Național, pentru rolul Chiritza Bârzoi, din spectacolul respectiv.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar l-a câștigat Cristian Grosu pentru rolul Caliban din spectacolul ”Furtuna” de William Shakespeare, în regia lui Tompa Gabor, tot pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca.

Gala a avut loc la Craiova, cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea teatrului craiovean „Marin Sorescu”, în aer liber, la Teatrul de Vară din Parcul ”Nicolae Romanescu”. Juriul final al Galei format din Radu Apostol (regizor), Cosmin Ardeleanu (scenograf), Doru Mareș (critic de teatru), Crina Mureșan (actriță), Cristina Rusiecki (critic de teatru) a decis câștigătorii celor 11 categorii de premii. La Gală a fost prezent și juriul de nominalizări, format din Călin Ciobotari, Ludmila Patlanjoglu și Maria Zărnescu.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu