Închide

Trei organizații din Cluj propun în 2022 bugetare participativă în zona Metropolitană doar pe tema Someșului

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iul. 31, 2021 0 268

Asociațiațiile MiniMASS (Someș Delivery),  Societate Organizată Sustenabil (SOS) și Clujul Sustenabil au inițiat o campanie prin care vor să transforme Someșul  într-un Culoar Verde-Albastru, o zonă naturală protejată care să genereze apropierea locuitorilor de râu prin reamenajări, activități, dezbateri și evenimente pe teme de sustenabilitate. Asociațiile cer în acest sens administrațiilor din Zona Metropolitană Cluj ca, în 2022, să inițiaze procese de bugetare participativă doar pe tema Someșului.

Anul acesta, cele trei asociații au în vedere să activeze câteva zone noi de-a lungul Someșului, să igienizeze un segment mai mare de râu și să angreneze locuitorii și administrațiile zonei metropolitane în aceste procese de apropriere. Pe termen mediu doresc să găsească strategii/studii/ ghiduri care pot genera dezvoltarea celui  mai mare spațiu public din România, de-a lungul Someșului în zona Metropolitană Cluj.

„Când propunem un coridor verde-albastru la nivelul Clujului metropolitan, vrem să implicăm cetățenii în crearea celui mai mare spațiu public din România pe malul Someșului. Asta înseamnă nu doar pistă de biciclete din Gilău până în Bonțida, ori coridoare pietonale, ci și spații verzi și de joacă la râu, parcuri și arii naturale urbane, plus apă curată, nepoluată de deșeuri, în care să ne îmbăiem”, a explicat Adrian Dohotaru, fost deputat și director al Asociației Societate Organizată Sustenabil (SOS).

În primă fază, în cadrul campaneii Someșul – Culoar Verde Albastru a fost lansată o hartă participativă și un concurs proiecte destinat locuitorilor din comuna Florești.

Pentru 2022, inițiatorii propun o ediție tematică la nivel metropolitan de bugetare participativă cu tema Someșului. În plus, reiterează nevoia unui Consiliu al Apei (cerut din 2019) care să aducă la aceeași masă, periodic reprezentanți ai autorităților, specialiști și societate civilă pentru a se găsi soluții de a activa cursul Someșului, de a curăța gunoiul de pe râu și de a acționa în aceeași direcție.

„Nu mai putem discuta despre Someșul mic fără să facem referire la un segment mai lung al culoarului acestuia, cel puțin la nivel metropolitan. Acest râu leagă toate așezările într-un mod organic și această legătură poate fi amplificată și protejată. De la Beliș până la Bonțida, și mai departe, ne bucurăm de prezența acestui râu ca simpli locuitori. Administrațiile locale pot amplifica politica de deschidere a tuturor localităților spre râu prin noi strategii urbane”, a semnalat Marius Cătălin Moga, președinte Mini Mass și parte din inițiativa Someș Delivery.

Pentru 2021, în cadrul Someș Delivery, s-a propus un concurs de proiecte finanțate cu maxim 4000 lei și adresate locuitorilor din Florești. Urmează și o inițiativă care să implice Someșul în comuna Apahida. Înscrierile sunt deschise până pe 4 august, iar rezultatele vor fi anunțate pe 13 august. Regulamentul concursului și formularul de înscriere sunt disponibile pe somesdelivery.ro.

Există și o hartă interactivă prin care clujenii pot semnala locuri mai puțin cunoscute pe malul râului, plăcute pentru activități de relaxare, tranzit, manifestări culturale, dar și locurile care au devenit focare de deșeuri, locuri unde e nevoie de intervenție imediată, pentru a atrage atenția autorităților.Harta participativă poate fi completată și consultată pe somesdelivery.ro/harta-somesul-dn-cluj/

Cele trei asociații susțin și proiectul celei mai mari piste de biciclete din România, de-a lungul Someșului. Împreună cu Electric Castle și Clubul de Cicloturism Napoca, vor lansa un tur cu bicicleta până la Castelul Banffy din Bonțida.  La începutul lunii iulie, a avut loc un alt tur ghidat cu bicicletele până în zona Măguri-Răcătău, la izvoarele Someșului Rece, pentru a atrage clujenii spre Someș dar și spre deplasările cu bicicleta prin Cluj.

Sursa Foto: Ioan Pan & Barni Ban

Nici un comentariu

Scrie un comentariu