Închide

Trei oferte pentru restaurarea castelului Banffy din Răscruci, lucrările costă milioane de euro

Administrație by Actual de Cluj - iun. 10, 2020 0 360

Trei oferte pentru restaurarea castelului Banffy din Răscruci.

Consiliul Județean din Cluj a anunțat că pentru restaurarea castelului Banffy din satul Răscruci au fost depuse oferte de către trei firme sau asocieri. ”În perioada următoare comisia de evaluare va verifica documentația din punct de vedere tehnic și financiar. În ceea ce privește criteriul de atribuire, acesta este reprezentat de raportul calitate-preț, ponderea alocată factorului preț fiind de 60% iar cea care va reveni factorului tehnic va fi de 40%”, precizează instituția.

Lucrările sunt estimate să coste aproape 30 de milioane de lei plus TVA, adică peste 7,8 milioane de euro, și ar urma să dureze doi ani. Mare parte din bani, adică aproape 20 milioane de lei, reprezintă fonduri europene nerambursabile printr-un proiect câștigat de Consiliul Județean. ”Prin intermediul proiectului de restaurare se urmărește punerea în valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea funcțiunii castelului din școală, care a fost ultima funcțiune a clădirii, în Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare și dotare. În acest scop, va fi amenajat un Centru cultural reprezentativ pentru județul Cluj, prin restaurarea clădirii și a zonei aferente, cu realizarea unor funcțiuni care să permită organizarea unor evenimente culturale, precum și deschiderea castelului pentru vizitarea de către publicul larg”, arată Consiliul Județean Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare