Trei indieni au fost găsiți muncind ilegal în Cluj
Actualitate by Mihai Prodan - iul. 01, 2021 0 135
Mai mulți indieni au fost găsiți muncind ilegal în Cluj.
E vorba de trei cetățeni din India, cu vârste între 26 și 39 de ani, care au fost depistați de către polițiștii de la Imigrări muncind în Cluj fără forme legale. Acestora le-a fost revocat dreptul de ședere, iar pe numele lor au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 30 de zile.
”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cetățenii indieni aveau permise de ședere în scop de angajare în muncă la o societate comercială pe raza județului Galați, însă desfășurau activități lucrative la o altă societate de pe raza județului Cluj, fără ca aceasta să obțină în prealabil un aviz de muncă pentru cetățenii străini”, arată Serviciul pentru Imigrări Cluj. ”Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări le-au revocat dreptul de ședere și au emis pe numele acestora decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 30 de zile”.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
A smuls cerceii unei femei de 74 de ani și a fugit. I-a dus la amanet după câteva minute. A primit 3 ani și 6 luni de închisoare
oct. 01, 2026 0
-
Pe urmele Passatului de 6000 de euro scos la vânzare de Primăria Cluj la 500 de euro: stă de 2 ani la Primărie după ce a fost abandonat, era încă în leasing
oct. 01, 2026 0
