Trei firme deszăpezesc și sezonul acesta drumurile județene din Cluj
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - oct. 21, 2025 0 422
O firmă cu 12 angajați, Maxi Prest RCE, va deszăpezi și anul acesta drumurile județene din zona Huedin, zona Gilău și zona Turda. De drumurile din Dej se va ocupa Diferit AG, firma din grupul Diferit (firma mamă există din 2001), înființată în 2009. Compania Opentrans din Maramureș va deszăpezi drumurile județene din zona Gherla. Toate prestează din 2021 activitate pentru administrația județeană (pe un contract, apoi pe un acord-cadru).
Consiliul Județean a anunțat că a aprobat planul de intervenție pe drumurile județene pentru sezonul de iarnă, fără să arate exact pentru fiecare operator numărul de kilometri pe care îi va deservi și ordinea în care se va face deszăpezirea pe acestea.
În schimb, într-un comunicat de presă, CJ Cluj a arătat că dorește să nu fie luat pe nepregătite la prima zăpadă, motiv pentru care a analizat și clasificat întreaga rețea de drumuri județene, în lungime de 1.238,629 km, pe niveluri de viabilitate, stabilind procedurile standard de intervenție pe durata sezonului rece, în perioada octombrie 2025 – aprilie 2026.
„Raportat la importanța și nivelul de trafic înregistrat pe fiecare sector în parte, numărul și mărimea localităților pe care le leagă, precum și la alte criterii obiective, drumurile au fost clasificate pe patru niveluri, în funcție de care se vor stabili ordinea și timpul în care se intervine, operațiunile care se execută, tipurile și cantitățile de materiale utilizate etc. Totodată, planul stabilește modul de conducere și coordonare a acțiunilor, sistemul de informare a factorilor implicați, numărul bazelor de deszăpezire ce vor trebui să funcționeze pe fiecare lot de drumuri, astfel încât să se asigure un timp optim de intervenție, utilajele și mijloacele de transport ce vor fi folosite, cantitățile și tipurile de materiale, carburanți și lubrifianți etc. În ceea ce privește împărțirea pe niveluri de intervenție, la nivelul I de viabilitate, în cazul căruia se intervine în cel mai scurt timp, au fost încadrate 26 de drumuri sau sectoare de drumuri județene, în lungime totală de 469,532 km, în timp ce la nivelul II au fost înscrise 38 de drumuri județene, care asigură legătura cu centrele de comună, în lungime totală de 364,417 km. În același timp, la nivelul III de viabilitate au fost încadrate 45 de drumuri județene, în lungime de 303,748 km. Nivelul IV, în lungime de 100,932 km, este format din 15 sectoare de drumuri județene cu trafic extrem de redus de vehicule.”, a anunțat CJ Cluj într-un comunicat de presă.
Deszăpezirea drumurilor județene se va realiza pe loturi de către firmele Maxi Prest RCE (lotul I – zona Huedin, lotul 2 – zona Gilău, lotul 3 – zona Turda), Opentrans (lotul 4 – zona Gherla) și Diferit AG (lotul 5 – zona Dej).
Firmele se ocupă de deszăpezire pentru Consiliul Județean din 2021, când societatea de drumuri a forului județean a intrat în faliment.
Firma MAXI PREST RCE din Luna, județul Cluj, era deținută de frații Emil și Ciprian Rusu. Emil Rusu a fost președinte al PNL Tritenii de Jos și fost candidat la fotoliul de primar al comunei, dar și fost consilier local. Emil Rusu a ieșit din firmă în timpul activității politice. Fratele său, Ciprian Rusu, este în prezent cel care gestionează compania. Firma a raportat în 2024 o cifră de afaceri de peste 4,1 milioane lei (în scădere față de anul precedent), un profit net de peste 551 de mii lei (în scădere) și 12 angajați (scădere cu 20% față de 2023).
Firma se ocupă de deszăpezire pentru loturile 1, 2 și 3 în baza acordului-cadru nr. 33685/279 din august 2022, încheiat cu forul județean. În baza acestui contract, societatea a încasat, spre exemplu, în primul an sume între 1,6 milioane lei și 2,2 milioane lei pentru fiecare dintre cele trei loturi.
Societatea Opentrans a fost înființată în 2023, cu sediul în Coroieni, județul Maramureș. Administrator și asociat unic este Ioan Gabriel Stanciu, care mai este implicat și în alte firme – Sird Construct Maramureș, Dunapref Cariere Tulcea etc. Despre el, gazetadecluj.ro scria că este un om de afaceri din Târgu Lăpuș, apropiat al Ștefaniei Frencz, cea care a fost mulți ani omul de încredere al primarului Emil Boc.
Firma a raportat în 2024 o cifră de afaceri de peste 49 de milioane lei (în creștere față de anul precedent), un profit net de peste 2 milioane de lei realizat cu 121 de angajați (personal în creștere față de anul 2023). De deszăpezire se ocupă pentru CJ Cluj din 2021, deținând un contract exclusiv de 4 milioane de lei fără TVA, apoi un acord-cadru încheiat în 2022 pe patru ani pentru lotul 4 – Gherla. Firma mai are contracte și în județul Tulcea pentru modernizări de drumuri sau pentru servicii de deszăpezire. Firma a lucrat și pentru Primăria Cluj (spre exemplu în asocierea care a făcut baza La Terenuri), dar este și furnizor de utilaje pentru societatea de drumuri a Primăriei Cluj.
Diferit AG (antrepriză generală în construcții) face parte din grupul Diferit SRL (execuție lucrări drumuri și poduri), din care mai fac parte companiile Eco Dif Solution (producție mixturi asfaltice, betoane și prefabricate) și Asphadif (mecanizare în construcții, atelier reparații mașini și utilaje, ITP), potrivit informațiilor existente pe site-ul companiei. Companiile din grupul Diferit sunt controlate de Petri Nicolae, fost inginer al Regiei Autonome a Domeniului Public, și soția sa Daniela Denisa Petri. Prin ambele firme acestea au avut contracte cu Primăria Cluj, dar și cu Consiliul Județean sau Direcția de Drumuri și Poduri din Cluj. În ultimii ani, firma a început să lucreze mai mult cu Consiliul Județean Cluj pe modernizări de drumuri, după ce a rupt contractul cu Primăria Cluj pentru podul Porțelanului (unde s-au găsit zăcăminte de sare și unde s-a modificat soluția de proiectare și valoarea contractului).
Compania a raportat în 2024 o cifră de afaceri de peste 129 milioane lei (în creștere față de 2023), un profit net de peste 15 milioane lei și 3 angajați (personal în scădere).
