Trafic ilegal de medicamente la Cluj, cu prejudiciu de milioane de euro, DEA SUA intră pe fir; zeci de percheziții în această dimineață. Cum proceda rețeaua
ActualitateTop News by Actual de Cluj - ian. 25, 2018 0 4069

Razie de amploare în această dimineață la Cluj, cu zeci de percheziții în dosar de trafic internațional ilegal de medicamente și prejudiciu de peste zece milioane de euro.
Nu mai puțin de 47 de percheziții au avut loc cu sprijinul Drug Enforcement Administration (DEA) SUA în această dimineață în Cluj și Alba la membrii unei rețele infracționale, care ar fi câștigat, ilegal, prin trafic internațional de medicamente, aproximativ 55 milioane de lei. „Din cercetări, a reieșit că, în perioada 2012 – 2018, rețeaua infracțională, organizată pe mai multe paliere, ar fi distribuit, fără drept, în principal în SUA, medicamente supuse controlului special, scoase din circuitul legal. Medicamentele erau astfel scoase din circuitul legal, prin intermediul unor farmacii din județele Cluj și Bistrița, cu complicitatea unor farmaciști”, explică polițiștii. „Comenzile erau preluate în sistem on-line, printr-un ”call-center”, ce funcționa în județul Cluj. Membrii grupării ar fi pregătit, ambalat și expediat comenzile, sub forma unor scrisori poștale, către clienți din SUA, care comandau produsele prin intermediul unor farmacii on-line. Banii erau primiți prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani, de către alți membri ai grupării. Prin intermediul unor conturi off shore și a unor firme pe care le controlau direct, membrii grupării ar fi disimulat adevărata proveniență a banilor, creând aparența obținerii legale a unor venituri. Prin activitatea infracțională, aceștia ar fi obținut aproximativ 55.000.000 de lei”. Medicamentele erau obținute folosindu-se, printre altele, rețete falsificate.
Medicamentele respective erau Codeină, Xanax, Dormicum, Ultracod, Zolpidem, Diazepam, Bromazepam, Alprazolam, Midazolam și altele, iar prin traficarea acestora, spune DIICOT, s-a urmărit „obţinerea unor sume foarte mari de bani”. „Sumele de bani astfel obţinute au fost reciclate prin intermediul mai multor societăţi comerciale, pentru a se ascunde adevărata provenienţă a acestora şi a se crea aparenţa legalităţii, existând astfel indiciile săvârşirii infracţiunii de spălare de bani”, arată DIICOT. Anchetatorii arată că membrii grupării simulau efectuarea unor controale medicale, întărindu-le convingerea clienţilor că au fost consultaţi de către un medic real, care apoi comandau produsele. Pentru onorarea comenzii, era necesar ca acel client să achite în avans contravaloarea medicamentelor şi a comisioanelor de curierat, prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani sau în monedă virtuală Bitcoin.”Ulterior efectuării plăţii, unii membrii ai grupării se deplasau la oficii de transfer şi ridicau sumele de bani, iar alţi membri expediau comanda de produse medicale (în principal în SUA), prin intermediul oficiilor poştale, sub forma de scrisori poştale, pentru a disimula că în fapt se expediau produse farmaceutice în mod ilegal”, arată DIICOT.
Vor fi aduși la audieri cel puțin 24 de participanți la acest trafic ilegal de medicamente.