Închide

Topul celor mai profitabile bănci mari în S1/2022. BCR, Banca Transilvania şi BRD sunt pe podium, urmate de Raiffeisen şi UniCredit. Câştigurile celor mai profitabile 3 bănci depăşesc 2,5 mld. lei, adică peste 50% din câştigul sistemului bancar

Economie by Actual de Cluj - aug. 31, 2022 0 204

Băncile mari au raportat pentru primul semestru (S1) din 2022 preponderent profituri în creştere comparativ cu nivelurile din S1/2021, în condiţiile majorării creditării şi a creşterii veniturilor odată cu ascensiunea dobânzilor, după saltul ROBOR, dar şi ca urmare a scăderii costului riscurilor şi a provizioanelor.

Cele mai profitabile trei bănci mari au fost în S1/2022 BCR, Banca Transilvania şi BRD-SocGen, cu câştiguri cumulate de peste 2,5 mld. lei, adică mai mult de jumătate din câştigul total al sistemului. Iar dacă adăugăm şi Raiffeisen şi UniCredit şi punem împreună câştigurile celor mai profitabile cinci bănci din România se depăşesc 3,5 mld. lei, adică peste 75% din câştigul total al sistemului românesc, arată Ziarul Financiar.

Comparativ, la final de T1/2022 cele mai profitabile trei bănci mari au fost BCR, Banca Transilvania şi ING Bank. ING Bank, care ocupă locul 4 în topul după active, nu a anunţat până acum rezultatele financiare din S1/2022.

Lider în topul celor mai profitabile bănci mari a fost în primul semestru din acest an BCR, a doua cea mai mare bancă după acti­ve, care a obţinut un profit net de peste 1 mld. lei. Spre deosebire de alte bănci din top, BCR a raportat rezultatele la nivel de grup, nu şi individual, dar din raportările ate­rioare se constată că profitul la nivel de bancă are pon­derea majoritară în câştigul întregului grup BCR. Profitul net al BCR din S1/2022 de 1,04 mld. lei (peste 210 mil. euro), a fost în creştere cu 51% faţă de câştigul din S1/2021, în condiţiile creşterii creditării şi a veniturilor.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu