Închide

Top cu cele mai multe imobile vândute în ţară la jumătate de an: Clujul, locul doi după Capitală

EconomieTop News by Kristina Reştea - iul. 10, 2017 0 317

Clujul e pe locul doi în clasamentul oficial al vânzărilor de imobile din ţară. Conform datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, doar în Bucureşti s-au înregistrat mai multe operaţiuni de acest fel în primul semestru al anului.

În prima jumătate a anului 2017 au fost înregistrate, în toată țara, 282.810 de vânzări. În luna iunie 2017, numărul imobilelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, a fost de 48.485. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în primele șase luni ale anului 2017, în București – 33.373, Cluj – 19.072 și Ilfov – 15.732. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Sălaj – 1.869, Gorj – 2.142 și Caraș-Severin – 2.056. În luna iunie 2017, cele mai multe imobile au fost vândute în București – 6.700. Numărul ipotecilor, la nivel național, în primul semestru din 2017, a fost de 112.226. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 22.363, Ilfov – 7.676 și Cluj – 7.219. La polul opus, se află județele Caraș-Severin – 575, Gorj – 504 și Sălaj – 435. Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole, în primele șase luni ale acestui an, sunt Timiș – 4.283, Dolj – 3.605 și Arad – 3.237.

În urmă cu doar câteva zile, cel mai recent raport al portalului Imobiliare.ro arăta că municipiul Cluj-Napoca conduce în topul creşterilor preţurilor apartamentelor din România cu un plus de 10% în doar şase luni. Precizăm că sumele se referă la preţuri cerute de proprietari, dezvoltatori şi agenţii pentru apartamentele intermediate de portal, nu la preţuri de tranzacţionare, dar reflectă aşteptările celor care vând. Piaţa nu poate menţine în viitor un asemenea ritm, avertizează specialiştii. Preţurile din Bucureşti sunt în medie de 1203 euro/mp, în vreme ce la Cluj-Napoca acestea au ajuns la 1372 euro/mp. Mai multe detalii AICI

Să mai spunem, în acest context, şi că peste 15% dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca datorită calităţii vieţii, acesta fiind şi cel mai atractiv oraş secundar din România, relevă Banca Mondială într-un studiu prezentat în mai. În ceea ce priveşte preferinţa oamenilor, s-a răspuns la un chestionar aplicat la nivel naţional în perioada martie – aprilie 2017 pe un eşantion de 1.250 de respondenţi care au fost întrebaţi în ce oraş din România s-ar muta dacă ar avea posibilitatea să se mute în alt oraş faţă de cel în care locuiesc. 15,32% din cei chestionaţi au răspuns că s-ar muta la Cluj-Napoca, oraşul fiind primul în top, atraşi de calitatea vieţii şi de serviciile de sănătate din oraş, educaţie universitară, locuri de muncă, mediul cultural-artistic dinamic, mediul economic activ, mai ales pe servicii cu valoare adăugată mare, cum ar fi IT, industria farmaceutică, consultanţă. Cluj-Napoca este urmat de Bucureşti, cu 14,46% şi Timişoara, cu 11,88%. Mai multe AICI

Clujul, dar şi celelalte mari oraşe din ţară au însă şi grave probleme sociale în ceea ce priveşte locuirea. Vezi şi:

Cum locuiesc cei fără casă în cel mai scump oraş imobiliar din ţară?

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare