Închide

TOP Cele mai mari lanțuri de magazine din România, în funcție de afaceri

Economie by Kristina Reştea - apr. 22, 2022 0 2755

Lidl, Kaufland și Carrefour sunt cele mai mari firme de retail din România, după afacerile din 2020,arată o analiză KaysFin. Cifra de afaceri în domeni a crescut constant. În 2021, aceasta a crescut cu aproape 10% față de 2019 și a fost cu 97% peste rezultatul din 2011, atingând nivelul estimat în analiza de anul trecut dedicată acestei piețe, de aproape 130 de miliarde de lei în 2020. Pentru 2021 analiștii KeysFin estimează depășirea pragului de 142 de miliarde de lei pe fondul avansului consumului, dar și a accentuării presiunilor inflaționiste.

Analiza poate fi consultată AICI

Industria de retail alimentar a avut per total o forță de muncă de până la 225 mii de angajați în 2020, dintre care cei mai mulți lucrau pentru Profi Rom Food (companie deținută integral de MEP Retail Luxco SARL din Luxemburg), respectiv aproape 18.000 de persoane (după un avans anual de 10% în 2020).

În continuare, companiile din domeniul au nevoie de angajați. Doar în această perioadă, sunt disponibile 1320 de locuri de muncă pentru luctărori comerciale, conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Analiza KeysFin mai arată că numărul de companii a înregistrat o creștere cu 1% față de 2019, însă tendința de consolidare a pieței este evidentă, numărul companiilor care și-au raportat rezultatele financiare fiind cu 19 % sub cel din 2011, ajungând la 53,6 mii de companii în 2020.

 

 

Topul retailerilor

LIDL DISCOUNT SRL, companie controlată direct de WE INTERNATIONAL GMBH, a devenit liderul pieței de retail alimentar după cel mai mare avans anual, nominal și procentual din top 10 (de 3,1 miliarde de lei, respectiv 32%), la 12,9 miliarde de lei în 2020.

Fostul lider, KAUFLAND ROMANIA SCS a coborât pe poziția a doua, după o creștere anuală de 960 de milioane de lei, respectiv 8%, cu o cifră de afaceri de 12,8 miliarde de lei în 2020. Compania, controlată direct de KAUFLAND INTERNATIONAL ERSTE GMBH a rămas însă cel mai profitabil jucător din piață, cu un profit net de 970 milioane de lei, respectiv 19,7% din total.

Pe locul al treilea după cifra de afaceri a fost CARREFOUR ROMÂNIA SRL cu 9 miliarde de lei respectiv 7% din total, urmat de PROFI ROM FOOD SRL (cu 6,8% din total) și MEGA IMAGE SRL care și-a păstrat cota de piață de 5,6% din total în 2020.

Cele mai mari 10 companii din retailul alimentar au avut o cifră de afaceri cumulată de 73 de miliarde de lei, generând peste 56 % din cifra de afaceri totală a pieței în 2020

Odată cu creșterea cifrei de afaceri, a crescut și profitabilitatea astfel că, în 2020, profitul net al companiilor din domeniu a înregistrat o creștere cu 14% în comparație cu anul precedent și a fost cu 334% mai mare decât în 2011, ajungând la 4,9 miliarde de lei.

Primii 10 jucători au înregistrat cumulat un profit net de 2,5 miliarde de lei, ceea ce a constituit aproape 52% din total în 2020. Rezultatul net (profit net minus pierdere netă) s-a îmbunătățit semnificativ de la o pierdere de peste un miliard de lei în 2011, la un rezultat net pozitiv de 4,1 miliarde de lei înregistrat în 2020.

„Încă de la începutul pandemiei, din 2020 companiile din retailul alimentar au demarat proiecte ample de investiții: de la managementul stocurilor, campaniile vaste de informare, prevenție și responsabilizare a populației și eforturile de igienizare a spațiilor, la extinderea rețelelor de magazine, deschiderea de eventuale depozite dedicate vânzărilor online și la investițiile din zona de livrare (directă sau indirectă) la domiciliu. În prezent observăm o atenție sporită acordată măsurilor de reducere a impactului asupra mediului: de la optimizarea consumului de energie și gestionarea mai atentă a deșeurilor, la reducerea sau chiar eliminarea folosirii plasticului”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de informații de afaceri din România.

Comerțul cu amănuntul cu excepția celui cu autovehicule și motociclete (serie ajustată) a crescut cu 10% în 2021 față de 2020 (pentru comerțul de mărfuri alimentare, băuturi și tutun la nivel agregat s-a înregistrat un avans de peste 2 ori mai mic, de 4,2% în 2021 față de 2020).

Comerțul cu ridicata s-a majorat în 2021 cu 20% față de anul anterior, iar cel cu produse alimentare, băuturi și tutun a avansat cu 11,3%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare