Închide

Titularizare: Clujul are cel mai bun rezultat din țară după contestații

Educaţie by Actual de Cluj - iul. 25, 2017 0 176

Clujul are cel mai bun rezultat la examenul de titularizare în acest an, conform unei evidențe publicate în urmă cu puține momente de Ministerul Educației.
Astfel, județul Cluj are cel mai ridicat procent de note peste 7 sau egale cu 7, 58,9% – semnificativ mai mare decât media națională, de 47%. La polul opus cele mai puține medii peste 7 s-au înregistrat în județul Călărași, unde doar un sfert dintre candidați au obținut note de trecere, după contestații. În total în țară au fost depuse 3.804 contestații, adică 18,3% din totalul lucrărilor evaluate inițial. Pentru 1.381 de lucrări, notele inițiale au fost micșorate după contestații.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice ori catedrelor vacante din învățământul preuniversitar s-au prezentat 23.816 candidați, dintre care aproape 3.000 s-au retras pe parcurs din motive medicale ori personale și alți 30 au fost eliminați pentru fraudă. Lucrările a cinci candidați au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei. Alte 40 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.

La Cluj au susținut examenul un număr de 1.067 candidați, iar alți 56 candidați s-au înscris dar nu s-au mai prezentat la concurs; în plus lucrările a patru candidați au fost anulate în centrele de concurs pentru nerespectarea metodologiei și, de semnalat, niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă. Candidaţii au concurat pe 63 de posturi pe perioadă nedeterminată, dintre care 45 în mediul urban, şi pe 712 posturi complete pe perioadă determinată. Examenele au fost organizate în patru centre, în funcție de disciplina de concurs: Şcoala Gimnazială ,,Octavian Goga”, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Colegiul Tehnic ,,Edmond Nicolau” Cluj-Napoca și respectiv Şcoala Gimnazială ,,Ion Agârbiceanu”, toate din Cluj-Napoca. Nota 7 e cea minimă pentru a obţine un post pe perioadă nederminată.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu