Închide

Tișe, acuzat de „epurare” pe criterii politice la DGASPC/ Nemulțumit de acuzații, le-a răspuns consilierilor USR că s-au coalizat cu PSD, cum fac și parlamentarii ca să-l dea pe Cîțu jos

ActualitateAdministrațiePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 30, 2021 0 548

În ciuda solicitărilor venite și din partea consilierilor USR și a celor din PSD, de amânare a proiectului care prevede reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC), președintele Consiliului Județean, liberalul Alin Tișe și-a impus voința trecând peste argumentele din care reieșea că nu există suficiente dovezi privind funcționalitatea acestei instituții, în varianta propusă.

În loc să coopereze cu consilierii județeni, Tișe s-a apărat acuzându-i că „și la Cluj, USR PLUS s-a coalizat cu PSD”, cum fac parlamentarii la București, ca să-l dea jos pe premierul Florin Cîțu.

Alin Tișe s-a referit la moțiunea de cenzură depusă de PSD în Parlament, pentru demiterea premierului Florin Cîțu, demers la care s-au raliat și consilierii USR PLUS și cei ai AUR.

Reamintim că Alin Tișe este unul dintre liderii liberali care pe ultima sută de metri a acceptat să intre în echipa „câștigătoare” a premierului Florin Cîțu, obținând la schimb un mandat de vicepreședinte în conducerea centrală a PNL.

Din calitatea sa de președinte al Consiliului Județean, el și-a impus  joi inițiativa privind reorganizarea DGASPC Cluj,  chiar dacă reprezentanții PSD și cei ai USR i-au reproșat că demersul poate fi interpretat ca o „epurare” pe criterii politice.

Consilierii PSD au arătat că ideea comasării unor centre sociale din cadrul DGASPC și desființarea unor posturi de conducere poate însemna înlocuirea unor angajați din posturi de conducere cu angajațo – aleși pe criterii politice.

Tișe a răspuns că nu există acest risc, și că în ceea ce-l privește nu este interesat decât să desființeze posturile inutile/nejustificare de conducere, că oamenii nu vor fi dați afară, doar că nu vor mai avea funcții de șefi/directori.

„Nu există niciun pericol privind  locurile de muncă. Nu facem decât să reașezăm funcțiile de conducere. Nu urmărim să dăm oameni afară (…) Vor fi mai puțini șefi. Nu ne are legătură cu vreo persoană sau alta.  Noi cei care conducem Consiliul Județean nu suntem iresponsabili.. Înțeleg că există un deranja, că cei care acum au postui de conducere nu vor mai putea să conducă fără un examen intern și vor trebui să muncească în execuție, dar asta este, nu putem avea un centru social cu 10 oameni și cu 10 sau 20 de șefi”, a comentat Alin Tișe în ședința Consiliului Județean.

Consilierul județean USR Mihai Iepure i-a atras atenția lui Tișe că din proiectul propus nu reiese miza reorganizării și nici oportunitatea, mai ales că nu se întrevede o reducere a costurilor.

„Am înțeles că în organigrama veche erau 1329 de posturi, iar prin organigrama nouă ni se propun 1317 posturi. În organigrama nouă ni se propun 1317 angajați , iar în organigrama veche aveam 1192 de angajați. Nu se înețelege care este scopul unei astfel de reorganizări. Să fi văzut reduceri de postui, comasări de poziții, o reducere a numărului de angajați…Însă nu se înțelege care este motivul, din moment ce în organigramă nu se vede o reducere semnificativă de postui ”, a spus Iepure. El a precizat că nici momentul ales nu este oportun în contextul actual al noului val de epidemie de covid, când oamenii din centre se pot îmbolnăvi, iar legislație blocheză posibilitatea de angajare de personal nou.

Consilierul județean Laura Chiorean (PSD) i-a atras atenția lui Tișe că „această reorganizare ascunde faptul” că unele persoane care rămân fără funcțiile lor prin comasarea centrelor sociale, nu vor mai putea participa la exemanele interne, pentru a reveni în  poziții similare, ocupate anterior.

„Știm și din alte instituții publice, ce înseamnă înlocuirea unor oameni cu alți aomeni”, a spus Chiorean.

Consilierul PSD Vasile Sălătioan a mers mai departe, acuzându-l pe Tișe că urmărește „epurarea pe criterii politice”, dat fiind că cei care vor rămâne fără funcții nu vor mai avea posibilitatea să dea examen.

Sălătioan a insistat pentru a primi raportul de audit extern efectuat la nivelul DGASPC, însă Tișe s-a grăbit să spună că acesta nu ar fi în avantajul angajaților din instituție, pentru că se recomandă reudcerea numărului de personal.

Tișe a motivat că a ales metoda „mai elegantă”, de comasare a centrelor sociale, pentru că în opinia sa nu trebuie să existe atâția șefi, iar prin această reorganizare a evitat „reducerea personalului”.

Social-democrații au intervenit subliniind că nu există nicio documentație care să justifice măsura reorganizării propuse de Tișe, sau faptul că aceasta ar avea vreo eficiență, mai ales în contextul stării de alertă în care ne aflăm. Social democrații au cerut ca inițiativa lui Tișe să fie amânată o lună, până când măsurile propuse vor fi analizate în detaliu. Solicitatea lor a fost susținută și de USR PLUS. Cele 12 voturi nu au fost însă suficiente pentru amânarea propunerii lui Tișe.

Tișe a ținut să remarce că „PSD s-a coalizat cu USR PLUS”, cum se întâmplă și în cazul parlamentarilor care s-au coalizat în demersul moțiunii de demitere a premierului Cîțu.

Varianta apropbată de Tișe și consilierii săi liberali pentru DGASPC  prevede:

  • -desființarea/înființarea de noi structuri prin separarea unor activități;
  • -redimensionarea unor structuri existente;
  • -reorganizarea a 27 din cele 30 de centre existente în 9 complexe de servicii sociale;
  • -transformări de posturi ca urmare a promovării angajaților.

Structura organizatorică a DGASPC Cluj va cuprinde 1317 posturi, din care 167 în aparatul propriu (136 funcții publice, 9 de conducere și 127 de execuție și 31 funcții contractuale de execuție), 1004 funcții contractuale în centrele aflate în subordine (1 șef serviciu, 11 șef centru, 1 coordonator personal de specialitate și 991 personal de execuție) și 146 asistenți maternali profesioniști.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare