Tișe: „acum cred că pot să mă fac specialist în mediu”. Vechea groapă Pata Rât, închisă și ecologizată.
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - dec. 19, 2019 2 929
Consiliul Județean a finlaizat lucrările de închidere și ecologizare a vechii gropi de la Pata Rât, locul în care s-a depozita gunoiul Clujului timp de mai bine de 70 de ani, iar președintele instituției, Alin Tișe, susține că în toată carierea sa politică și administrativă n-a existat o provocare mai dificilă. „Acum, la final, chiar pot să spun că aș putea să devin oricând un specialist în proiecte de mediu”, a comentat Tișe, în prezența constructorilor care au povestit și ei peripețiile prin care au trecut pentru a duce la bun sfârșit această lucrare. Cheltuielile pentru închiderea și ecologizarea gropii de la Pata Rât se ridică la peste 53,6 milioane de lei.
În urmă cu doi ani, lucrările de închidere a vechii gropi de la Pata Rât erau blocate din pricina alunecării muntelui de gunoi. Levigatul se scurgea în vecinătăți, în pârâul Zăpodie și inclusiv în terenul de la baza centurii Vârlcele-Apahida. Gradul de poluare era în creștere, Consiliul Județean era amendat, se căutau soluții, soluțiile propuse erau aprobate cu greutate de instituțiile abilitate, din pricina birocrației excesive, era necesară construcția unui zid de sprijin, pentru acest pas se invocau studii tehice de specialitate, se cerea construirea unei stații de captare a levigatului, pas pentru care de asemenea se impunea o licitație separtă și-o altă cheltuială. Timpul trecea, levigatul curgea, iar povestea părea să nu se mai termine. La final anului 2019, constructorii și Consiliul Județean trag linie, în sfârșit, prezentând groapa Pata Rât închisă și ecologizată. „La vară aici (foto jos – n.red) va crește iarbă”, arată constructorii. După ce Consiliul Județean va deschide prima celulă a noului depozit de deșeuri – care de asemenea se finalizează anul viitor – Primăria Cluj va avea sarcina să ecologizeze rampa temporară, în care se depozitează în prezent deșeurile din Cluj. Toată operațiunea de colectare și depozitare a deșeurilor se va muta în centrul construit de Consiliul Județean.
Finalizarea închiderii și ecologizării rampei echivalează cu rezolvarea problemei deșeurilor de la Pata Rât, concomitent cu eliminarea totală a oricărei posibilități de poluare cu levigat. De altfel, inexistența oricărui semn de poluare a fost constatată și de Garda Națională de Mediu care, în urma unei inspecții la fața locului, a consemnat faptul că „nu se constată alunecări sau deversări necontrolate de levigat[…]acesta fiind captat prin noul sistem de drenare, cu descărcare în stația de osmoză”.
,,Este o mare reușită pe care o obținem în cadrul celei mai mari provocări cu care ne-am confruntat și, în același timp, cel mai complex proiect derulat vreodată de Consiliul Județean Cluj. Depozitul de la Pata Rât, una dintre cele mai mari rampe de deșeuri din Europa și a doua din România, nu mai reprezintă un factor de poluare pentru mediu. Am închis, astfel, și cea de-a cincea rampă din județ, cea pe care s-a depozitat de-a lungul zecilor de ani o cantitate impresionantă de deșeuri, nu mai puțin de 2,9 milioane de m³”, a comentat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Odată cu recepția finală a acestei investiții, preconizată a avea loc în cursul lunii ianuarie 2020, va fi operaționalizat și sistemul de degazare al depozitului care cuprinde nu mai puțin de 77 de puțuri de degazare și aproximativ 9 km de conducte de colectare și transport al biogazului.
Prezenți la conferința de presă, reprezentanții constructorului au subliniat importanța acestui moment, Clujul intrând, practic, în lista scurtă a județelor în care managementul deșeurilor se află pe direcția cea bună. Tot cu acest prilej, constructorii au subliniat complexitatea lucrării recent finalizate, una fără precedent, care a presupus ecologizarea unei suprafețe extrem de întinse, de peste 22 de hectare, pe care pe parcursul deceniilor au fost depozitate cantități impresionante de deșeuri de diferite naturi.
din multimea de lucratori care au indurat cu stoicism mirosurile si noroiul din depozit luni de zile la sfarsit in poza apar cei ce au stat in birouri …
Tişe e specialist la furat cu fratele lui oare cluj arena spune ceva