Închide

TIFF- „proiect cultural prioritar” primește 2 milioane de lei de la Ministerul Culturii

ActualitateCultură by Actual de Cluj - mart. 03, 2016 0 372

Festivalul Internațional de Film Transilvania, care se desfășoară la Cluj între 27 mai și 5 iunie, a fost declarat unul dintre proiectele culturale prioritare ale Ministerului Culturii și primește una dintre cele mai importante finanțări din lista de 2016. TIFF-ul clujean primește 2 milioane de lei pentru ediția a 15-a, acesta fiind unul dintre cele mai generoase bugete de pe lista Ministerului Culturii. O sumă similară primește doar Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, adică tot 2 milioane de lei.

Proiectele culturale prioritare ce vor fi finanțate în perioada ianuarie – septembrie 2016 cuprind Gala Premiilor UNITER, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Bursa Spectacolelor de la Sibiu, IDEO IDEIS – Festivalul de Teatru Tânăr, Festivalul de Film One World pentru Drepturile Omului, Transylvania International Film Festival (Cluj-Napoca), Festivalul de Film Next, Gărâna Jazz Festival, Salonul Internațional de Carte Bookfest, Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée”, Gala Hop a Tânărului Actor, Festivalul Posada Rock și Noaptea Albă a Galeriilor, precum și unele evenimente organizate de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Uniunea Scriitorilor din România.

Asociația Festivalul de Film Transilvania primește 1,4 milioane de lei și de la primăria Cluj-Napoca pentru ediția de 2016 a TIFF.

TIFF are în acest an ediție aniversară – a 15a din istoria festivalului, anul trecut evenimentul cu filme contabilizând o ediție-record. Astfel, potrivit datelor oferite de organizatori la ediția 14 au fost înregistrați 73.000 de plătitori de bilete, cu peste 10.000 în plus față de anul trecut – plus mii alți spectatori care au intrat gratuit. Și numărul de proiecții a fost mai generos în 2015: 223 de filme din 60 de țări, în total 400 de proiecții în peste 20 de locații din oraș, inclusiv câteva noi față de anii trecuți.

Vezi primele noutăți din agenda TIFF 2016:

TIFF 2016 e între 27 mai și 5 iunie; care sunt primele filme anunțate

Lista completă a proiectelor prioritare pentru Ministerul Culturii și a sumelor alocate poate fi consultată AICI.

În plus față de proiectele prioritare, Ministerul va lansa sesiuni de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale prin mecanisme concurențiale și jurizare de către experți culturali. „Astfel vor fi finanțate proiecte ce țin de industriile creative și hub-urile creative prin intermediul programului CultIn, care va avea două sesiuni, fiecare de câte 500.000, și proiecte culturale de toate genurile prin intermediul programului ACCES, cu o linie de finanțare în valoare de 1.000.000 de lei. Normele metodologice și calendarul de organizare a programelor CultIn și ACCES vor fi anunțate în data de 10 martie și, respectiv, 25 martie, anul curent. Un al treilea program de finanțare, intitulat „Carte Blanche” va fi lansat în sprijinul artiștilor care se bucură deja de o anumită recunoaștere și notorietate. Programul „Carte Blanche” este conceput pentru a sprijini creația artistică oferind candidaților selectați mijloacele necesare pentru dezvoltarea unui proiect original, ale cărui costuri vor fi acoperite de Ministerul Culturii. Alte proiecte culturale cu rezonanță s-au bucurat de aprecierea Ministerului Culturii și ele vor putea beneficia de co-finanțare prin sesiunile anunțate, scopul fiind diversificarea surselor de finanțare pentru proiectele neconsolidate. Proiectele adresate minorităților și conservării identității culturale a grupurilor etnice vor beneficia, de asemenea, de sprijinul financiar al Ministerului.Viziunea strategică a Ministerului Culturii este de a sprijini consecvent proiectele culturale consolidate și de a stimula prin mecanisme concurențiale și transparente proiectele comunităților creative”, susține ministrul Vlad Alexandrescu.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu